[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de ovidiu b.

Probabil că întrebarea ta merge şi mai departe şi pune problema unei discuţii, unei sfatuiri cu duhovnicul care nu are loc în timpul spovedaniei. În acest caz te rog să dezvolţi ideea şi să mă lămureşti şi pe mine. :)

Vroiam doar să reamintesc de ascultare. Îmi pare că uităm prea des de acest cadru indispensabil al vieţii noastre de credinţă şi că ne tot facem de cap cu tot felul de gânduri şi impresii... Şi astfel ne complicăm singuri viaţa, ne-o îngreunăm foarte şi rătăcim.
Uite, frate, ce frumos zice Scărarul (citat de Sfântul Teofan Zăvorâtul, în "Viaţa lăuntrică"):
"Din trei virtuţi - post, neprihană şi ascultare - prima conduce până la jumătatea drumului spre Dumnezeu, a doua până la intrare, iar a treia până în faţa lui Dumnezeu."
Postul se ţine cu ascultare, reamintesc eu.
Am auzit pe forum atâtea invenţii, atâtea ofuri legate de post, atâtea ciudăţenii şi părelnicii,
dar prea rar vreun cuvânt despre postul în ascultare. Tot felul de mode şi de variante dar prea puţin despre "învelişul" protector şi ordonator al ascultării, despre sensul mai înalt al postului înlăuntrul vieţuirii duhovniceşti, despre lepădarea de sine căreia postul i se subordonează ca un mijloc şi ca o formă de exprimare etc.
A vedea postul rupt de o întreagă vieţuire duhovnicească (iar aici e indispensabilă ascultarea) îmi pare o eroare grozavă. Cum să fii creştin postitor în afara "organismului" Bisericii? Ce viaţă creştină poate fi aceea dacă este neîmbisericită, adică necuprinsă organic în ascultarea vie de duhovnic, mai întâi?
Ne mai mirăm că trăim înşelări, accidente, necumpătări şi pierderi?... Şi că ne trezim mereu nesporiţi şi, vai, jefuiţi şi iarăşi atât de săraci; şi mereu răniţi.