[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de forever...

Idee este că un psiholog nu este "de aruncat". Mulţi au intenţii foarte bune şi cred în pregătirea lor, au experienţă şi nu vorbesc doar din cărţi. În anumite situaţii ne sunt de folos.

Exact! În anumite situaţii orice semen al nostru ne e de folos cu ceva. Totul e să ne dăm seama de limite, de tipul de situaţie şi să ne rugăm la Dumnezeu să ne dea harul discernământului.
Şi eu am avut relaţii îndelungate cu psihologi, medic psihiatru, preoţi. Dar nu pot spune că prefer pe unul sau pe altul...:) Dimpotrivă, situaţia şi smerirea în faţa realităţii impun deseori să lucrăm tocmai împotriva preferinţei!
Problema, de fapt, nu e deloc pe cine preferăm (asta e aşa o amăgire de sine, u-iu-iuuu!), ci cui cerem ajutorul potrivit în situaţia respectivă. Şi, mai ales, cum ne străduim să participăm la relaţia de întrajutorare!...:)
De suntem pasivi şi năzuroşi, de nu lăsăm niţel stereotipiile noastre şi ataşamentele (majoritatea bazate pe comoditate şi tot soiul de infantilisme călduţe), nu vom izbândi nici un progres. Ţi-o spun ca om păţit în toate chipurile!...:)
Nu e de glumă cu fiara bolnăvicioasă şi rapace din noi înşine. Dovada: oare de ce sunt atât de puţini oameni care devin cu adevărat îmbunătăţiţi şi de ce majoritatea sfârşesc prost?