[forever...]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Exact! În anumite situaţii orice semen al nostru ne e de folos cu ceva. Totul e să ne dăm seama de limite, de tipul de situaţie şi să ne rugăm la Dumnezeu să ne dea harul discernământului.
Şi eu am avut relaţii îndelungate cu psihologi, medic psihiatru, preoţi. Dar nu pot spune că prefer pe unul sau pe altul...:) Dimpotrivă, situaţia şi smerirea în faţa realităţii impun deseori să lucrăm tocmai împotriva preferinţei!
Problema, de fapt, nu e deloc pe cine preferăm (asta e aşa o amăgire de sine, u-iu-iuuu!), ci cui cerem ajutorul potrivit în situaţia respectivă. Şi, mai ales, cum ne străduim să participăm la relaţia de întrajutorare!...:)
De suntem pasivi şi năzuroşi, de nu lăsăm niţel stereotipiile noastre şi ataşamentele (majoritatea bazate pe comoditate şi tot soiul de infantilisme călduţe), nu vom izbândi nici un progres. Ţi-o spun ca om păţit în toate chipurile!...:)
Nu e de glumă cu fiara bolnăvicioasă şi rapace din noi înşine. Dovada: oare de ce sunt atât de puţini oameni care devin cu adevărat îmbunătăţiţi şi de ce majoritatea sfârşesc prost?

Într-adevăr, e nevoie de discernământ. Şi mă simt năzuroasă şi am ataşamentele mele... Dar cred că atât timp cât pot alege, Dumnezeu mă lasă să aleg!
De exemplu nu mă atrage şi nu mă convinge un psihoterapeut care crede în "dezvoltare personală" dar nu în Tainele Bisericii.