Citat:
Īn prealabil postat de sophia
@Antonia - povestea este destul de raspandita pe net.
Mie nu mi se pare reala. Si nici nu inteleg rostul ei.
Adica ma intreb ce este de invatat de aici: ca cineva are voie sa faca orice vrea pentru ca celalalt il iarta oricum?
Sigur ca noi induram multe si trecem de la noi. Dumnezeu ne stie pe fiecare.
Dar exista si aici niste limite, pe care si un preot le pune.
Din nou problema cu extremele. Nici sa te desparti pentru orice prostie, dar nici sa faci asa ceva sotului/sotie, ca ei oricum te iarta.
Trebuie sa poti si asta (sa cazi atat de jos)!
|
Nu am curajul sa pun la indoiala veridicitatea povestii, mai ales ca a fost istorisita de un sfant. Exista oameni care stiu si pot sa iubeasca asa cum ne cere Evanghelia, adica asa cum ne-a iubit Htristos. E vorba despre o iubire de care nici eu nu sunt capabila. O astfel de iubire este un dar de la Dumnezeu, dar ea exista. Omul nu si-a facut un idol din sotia sa, ci a iubit-o crestineste dorindu-i mantuirea. El si-a asumat crucea, nu a fugit de ea. A inteles ca, daca a dobandit aceasta sotie in urma rugaciunilor, trebuie sa aiba incredere in Dumnezeu. Prin rugaciunile acestui sot, ea s-a mantuit. Exista, insa, si femei care se roaga pentru soti si acestia se mantuiesc prin rugaciunile nevestelor.
Casatoria este o cale de mantuire si chiar de sfintenie! Crucea are rostul ei. Unii soti isi iau singuri o cruce mare pe umeri adaucand pe lume, crescand multi copii si educandu-i crestineste. Altora le da Dumnezeu o cruce pe masura puterii lor: un sot/ o sotie infidel(a), un copil ori un parinte bolnav, o boala etc. Dumnezeu ingaduie multe lucruri cu un rost pe care e greu sa-l pricepem.