[Igor_Paslusnik]

Doamne ajută.

În primul rând, frate Ioan, niciodată să nu mai dai prioritate domeniului digital, pentru domeniul real, mai ales când e vorba de familia ta. Niciodată. Că uite, acum poţi să acuzi domeniul virtual pentru lenea frăţiei tale. :) Cu iertare.

Da, îmi cer iertare tuturor fraţilor noştri risipitorilor, că nu le pot/putem fi de folos mai bine spre mântuire, decât acum, din cauza neputinţelor noastre, luptei care şi noi, la fel ca ei, o dăm pentru mântuirea noastră. Doar că ipostazele sunt diferite. Noi dăm lupta din interiorului Bisericii, ei o dau din exterior. Lupta, care spun Sfinţii Părinţii e de 3 feluri: cu noi înşine, cu lumea şi cu demonii.

Ştiu demult că frăţia ta, ai dezvolat tente ecumeniste, mai mult sau mai puţin conştiente. N-am nimic împotrivă atâta vreme, cât rămânem lucizi, în Biserică, prin Biblie, în învăţăturile Sfinţilor Părinţi. Ei, ereticii, trebuie să conştientizeze, că NU se vor mântui dacă rămân şi stăruiesc în erezie. Fie că le place sau nu. Există Biserică, întemeiată de Hristos, pentru oameni şi prin oameni, să vină mântuirea. Sfinţii Apostoli, prin punerea mâinilor, au lăsat în fiecare comunitate nou înfiinţată, câte un episcop, preot şi diacon. Dintre ei, au ieşit Sfinţii Părinţi, scoşi şi trimişi pentru oameni, de Dumnezeu Duhul Sfânt, ca să ne arate unde-i erezia şi unde-i Adevărul. Unde-i Biserica şi unde-i înşelarea.

Revin.

Pilda fiului risipitor, este una şi din preferatele mele. Dar niciodată nu mă gândesc la o pildă numai la ea singură. Că de aceea sunt mai multe pilde şi toate în acelaşi loc, Biblia. Şi de aceea nu toate sunt tâlcuite de Hristos, precum Pilda Semănătorului. Când ne gândim la o pildă, trebuie să ţinem cont de toate celelalte în acelaşi timp. Altfel, nu-i vom înţelege rostul. Şi cnd reuşim asta, cu mila Domnului, ni se deschide ochilor minţii, prin har, o "dimensiune", dacă-i corect spus, pe care n-am mai trăit-o niciodată în viaţă. Dimensiuni, care sunt date şi ereticilor, dar de ceilalţi, de demoni, nu de har. Căci puterea interioară, este pusă în om, încă de la creaţia lui, ca să înţeleagă, să asimileze înăuntrul lui creaţia, prin drumul spre îndumnezeire. Dar aici e alt subiect.

În Pilda fiului risipitor, pentru secolele 1 - 21 şi câte-or mai fi, sunt 3 mari categorii în 3 mari atitudini. Categoriile le vedem din pildă, dar atitudinile le vezi ? Sunt şi ele în pildă. Cum integrezi creaţia căzută în Pilda fiului risipitor? Ţinând cont că iadul există, la fel ca Raiul, şi toate creaturile, create de Dumnezeu, vor ajunge în unul din aceste două locuri. Şi versete abundă, nu le mai amintesc, să nu ne lungim prea mult. Doamne iartă-mă.

1. Categoria "Tatălui", unde aici avem Împărăţia Cerurilor, în cele 2 mari componente ale ei: Biserica Biruitoare şi Biserica Luptătoare. Ambele sunt locul, unde-l numim Acasă. Cei care au biruit şi cei care încă se luptă, aici pe pământ. În Biserica Biruitoare, Sfânta Treime, cu Sfinţii toţi, şi în Biserica Luptătoare, Ortodoxia, noi, creştinii, care ne mântuim prin silire şi muncă, prin dreapta credinţă, fapte bune şi har, aici pe pământ.

2. Categoria "fraţilor mari": aici intră toată creaţia căzută: demoni, eretici, păgâni, atei şi toţi cei în starea de dinainte de "venirea în sine" (Luca 15, 17). Dumnezeu îi iubeşte şi pe ei. Vedem că stă Domnul cu demonii de vorbă, în cartea lui Iov. Fratele cel mare, vrea să moştenească restul din averea tatălui, şi să nu-i mai rămână nimic fratelui cel mic, care şi-a luat partea sa. Fratele cel mare e întruchiparea răului. Rău pe care Dumnezeu, tot îl iubeşte. Ne amintim că zice: "nu răspundeţi răului cu rău, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă", deci să răspundem răului cu bine. Cu binele. Fratele cel mare, se supără, în egoismul lui, că pentru fratele cel mic, care nu mai are dreptul la nimic din averea tatălui, primeşte totuşi înapoi inelul în deget de fiu, mantia de fiu, şi chiar se taie pentru el viţelul cel îngrăşat. Asta-l scoate din sărite pe fratele cel mare, încât nici nu vrea să intre să-şi vadă fratele cel mic, risipitor, că s-a întors şi e bine. Şi Tatăl îi spune, să-l liniştească: "ale mele toate, ale tale sunt".
Adică cu alte cuvinte: ale Mele toate, sunt pentru voi, oamenilor, fie că sunteţi eretici, păgâni, atei. Vă vreau împreună, vă vreau mântuiţi, dar "nimic necurat nu intră la nunta Mirelui Ceresc", trebuie să vă curăţiţi de egoism, de ură (contra fiului mai mic risipitor). Deci păcatul e o atitudine care trebuie vindecată. Dată de demoni, pentru care a fost gătit în mod expres iadul, un loc pe care îi adună Dumnezeu pe toţi cei ce nu suportă slava, iubirea lui Dumnezeu, adică nu suportă deciziile Lui: de a primi înapoi acasă pe cei risipitori, care vin înapoi, care nu suportă să fie dată aceaşi plată de un dinar, şi celui din ceasul al 3-lea, la fel cu cel din ceasul al 11-lea, adică demonii şi oamenii care prin atitudinile lor, nu suportă creştinismul aşa cum trebuie el să fie, ca să mântuiască, Ortodox, aşa cum l-a lăsat Dumnezeu încă de când a ales Hristos, primul Apostol, pe Andrei, apostolul românilor şi a făcut prima comuniune şi comunitate cu oamenii, cum azi mai sunt doar cei din Ortodoxie, conduşi de Hristos prin Patriarhi, cum erau şi atunci ei, conduşi toţi de Hristos prin Apostoli.

3. Categoria "fraţilor mici risipitori": toţi oamenii care nu fac parte din Biserică, dar care vin spre ea, care o studiază, care conştientizează, care o doresc, adică cei de după starea de "venire în sine" (Luca 15, 17). Adică după ce a început să conştientizeze că nici măcar din roşcovele porcilor nu era lăsat să mănânce, îşi doreşte să devină creştin. Tot aici sunt şi ereticii, păgânii, ateii, care se gândesc totuşi la Biserică şi la mântuire, la Ortodoxie, la Sfinţii Părinţi. Şi fiecare sunt mai aproape sau mai departe de întoarcerea la Tatăl şi la Biserica Luptătoare şi Biruitoare. Alţii, nici nu au plecat din grajd, numai se gândesc. Pentru fiecare, stadiul de întoarcele le ia un timp diferit, în funcţie de râvna lor, de voinţa lor, de jertfa lor, de mulţumirea cu ce au a lor, de nemulţumirea cu păcatul, de foarte multe criterii depinde, la fiecare eretic, păgân, ateu. Se smereşte şi spune: "Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi."
Cei din categoria fratelui mai mare, sunt încă cei care desfrânează cu curvele, ereziile, minciunile demonilor, care nu, nu mai vor să-şi vină nimeni "în sine" (Luca 15, 17) că atitudinea este ca nu cumva să vină şi să intre în Împărăţia Cerurilor.

Demonii pot intra şi ieşi din Împărăţia Cerurilor, până la Judecata de Apoi, dar lor nu le place acolo, de aceea nu suportă locul acela. Vedem că demonul era intrat în Rai, când a ispitit pe Eva, vedem că tot în Rai era, când stătea de vorbă cu Dumnezeu, despre Dreptul şi Sfântul (acum după Învierea Domnului) Iov. Ei n-au nici o putere decât să mintă, să înşele, să amăgească, să tot sape le temelia Bisericii, dar pe care nu o vor birui. De ce sunt lăsaţi demonii să circule prin Rai? Ca să vadă exemplele Sfinţilor, să vadă că sunt biruiţi constant, prin Hristos. Dar ei nu mai vor să intre în Rai, că au fost în starea de ascultare de Dumnezeu, înainte de căderea lor. Iuda, de asemenea era demon, era diavol. Adică vrăjmaşul poseda pe Iuda. "Le-a răspuns Iisus: Oare, nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Şi unul dintre voi este diavol!" - Ioan 6, 70. În joia mare, când Iuda se pune cu Hristos la masă, la Cina cea de Taină, Hristos vroia să-l vindece pe Iuda, fiindcă diavolul nu mai era atunci în el, fiindcă era la Cina cea de Taină, era taină, ascunsă, nu ştia nimeni unde e Hristos cu ucenicii Lui, aşa vroiau să serbeze Paştele evreu, ieşirea din prizonierat. Adică să-i ofere lui Iuda, acea stare de a nu mai intra diavolul în el, niciodată. Dar Iuda, nu a vrut acea stare, se gândea la bani şi cum să facă bani. Şi atunci, spune Scriptura, după ce s-a împărtăşit de Hristos, a intrat diavolul în el (iar) şi a mers să... facă bani. Să-l vândă pe Hristos pe 30 de arginţi. Deci iadul, cum spune Sfântul Isaac Sirul, este locul unde vor ajunge oamenii, care nu sunt mulţumiţi că mântuirea se dă acelora care au atitudinea de a veni acasă, de a-şi "veni în fire", ca fiul risipitor. Şi venindu-şi în fire, să lepede desfrânările, ereziile, roşcovele, păcatele, materialismul, patimile şi să pornească spre casă, spre Biserica Luptătoare, altfel, nu-i mântuire pentru el.
Ba mai mult, vedem că şi diavolul este tată. Dar al minciunii. Dar el fiind creaţie, creatură, nu putem să-l punem la altă categorie, decât la fiul cel mare, nemulţumit, care nici nu vroia să audă de întoarcerea fiului rispitor, fratele lui mai mic.

Înţelegi acum ? În această pildă a fiului risipitor, e cuprinsă toată omenirea căzută. Şi la fiecare din aceste 3 categorii, sunt mai multe subcategorii,, care şi unde prin atitudini, sunt mai departe sau mai aproape de casă, de Biserică, de mântuire, sau mai bine spus, de lupta pentru mântuire.
Acum înţelegi de ce demonii şi ereticii sunt fraţi şi fac parte din categoria fratelui celui mare, care nici el, asemenea, celor risipitori, cu desfrânatele, nu era "venit în fire", atitudine, care plină de egoism, era la fel de rea ca a fratelui rispitor, era strict legat de trup, de avere, de bani, de partea tatălui, care i se cuvenea, de materialism, de egoism, de neiubire, de neiertare, de nevirtute.

De aceea, noi creştinii, suntem fraţii cei mici, ajunşi acasă, neacceptaţi de fratele cel mare, care frate, deşi acasă, atitudinea lui era departe de casă, înafara casei, era dus cu mintea şi sufletul, la roşcovele din care noi ne-am întors. Şi acasă fiind, Tatăl, ne dă voie, să ne construim, din nou partea ce ni se cuvine: " adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură." - Matei 6, 20.