View Single Post
  #15  
Vechi 13.06.2015, 15:18:35
Igor_Paslusnik's Avatar
Igor_Paslusnik Igor_Paslusnik is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 14.02.2015
Locație: Biserica. Creștin al Bisericii primare, cea fără erezie, numită politic după anul 1054: Ortodoxia
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.724
Implicit

144. N-am facut cruce cand am trecut pe langa biserica.

Cine-i în Biserică pe Sfântul Altar? În Sfântul Chivot? E Hristos. Trupul și Sângele Domnului sunt acolo. Pentru bolnavi. Așteaptă să fie dăruite. Să se dăruiască.
Nu numai că trebuie să-ți faci Sfinte Trei Cruci, în numele Sfintei Treimi, dar și în picioare să te ridici când treci pe lângă o Sfântă Biserică. Cum făcea Patriarhul Pavel al Serbiei. El nu avea mașină, călătorea numai cu autobuzul, tramvaiul, trenul, foarte rar când lua mașina, când pleca departe și trebuia să ajungă repede, că avea rău de avion.
Deci el se ridica în picioare, în autobuz sau în tramvai, își făcea 3 Sfinte Cruci, pe tot trupul lui, de la părul capului până la buric, și de la un capăt de umăr la celălaltul.

Noi? Măcar una să facem. O Cruce. Chiar și stând pe scaun. Chiar și formal, fără să fie chiar corectă. Dumnezeu ne vede, îți promit solemn. Și răsplătește înmiit.
De ce? Fiindcă uite ce ne spune Hristos:
"Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri." - Matei 10, 32-33.

Deci ce facem prin semnul Sfintei Cruci, mai ales pe lângă o Sfântă Biserică? Mărturisim. Pe Hristos. Nu fiindcă avem pretenția să fim răsplătiți, că vom fi, garantez cu mântuirea mea. Deci nu pentru răsplată, ci pentru că Îl iubim. Sincer. Și măcar așa să-i răsplătim pentru jertfa Sa de mântuire. Dumnezeu care se face om și se lasă ucis de noi, oamenii, pentru binele nostru.
Măcar cu o cruce, pe lângă o Biserică a Sa, să-i mulțumim.

Unde-i habotnicia? Ai văzut că a fost o ispită? :) Mânca-te-ar Raiul, dar eu nu pot birui toate ispitele în locul tău, Mirela, să știi. Nu mă pot mântui eu, în locul tău. Trebuie să lupți. E lupta ta. Din cât de mult iubești, ierți, ajuți, toate virtuțiile, joacă-te cu ele, fă comerț cu ele, înmulțește-le în orice mod posibil, cum spunea Sfântul Ioan de Kronstdat, în cartea lui minunată "Viața mea în Hristos".

148. Ca femeie, m-am atins de lucruri sfinte din biserica, atunci cand am avut ciclu.

În legea veche, a Templului Domnului, templul cel nedesăvârșit, cel fără Hristos, femeia care avea scurgerile lunare (menstruația) nu era lăsată nici să meargă prin locurile publice, pe unde mergeau ceilalți. Ci doar în casă, pe lângă casă, cu ai ei. Nici în apropierea Templului nu avea voie, sau a Cortului Legământului, nu avea voie. Era alungată din cetate, mai multe zile, dacă făcea așa ceva. Și alte reguli, care azi ni se par utopie. Dar erau cu scopul de a cinsti Templul Domnului, de a nu-l pângări cu necurăție. Acea necurăție a fost dată de Dumnezeu ca blestem, lui Eva, când a fost alungată din Rai, cu Adam. De aceea era necurăție.
Deci oamenii cinsteau locul sfânt al lui Dumnezeu.
Erau conștienți de prezența lui Dumnezeu de acolo. Era modul lor inocent de a cinsti pe Dumnezeu. Erau ca niște copii: să nu faci asta, că nu-i voie :) așa a zis Doamne Doamne. Da, e frumos. E un mod pur. Nevinovat. Și trăiau bine și în armonie. Nu erau divorțuri, adulteruri și alte monstruozități. Cinsteau pe Dumnezeu, respectau acel locșor micuț, pe întregul pământ, aveau voie oriunde, dar acolo nu. Așa se bucurau ei de Dumnezeu. Și Dumnezeu îi iubea și înmulțea averile lor, văzute și nevăzute și vitele lor și viața lor.
Azi, femeile au voie, în tinda, Bisericii, în pridvor, chiar și cu scurgere, să se poată ruga. Căci "conexiunea" e alta din mijlocul porții către Ceruri, Biserica, decât de acasă, la confort și lux, comoditate, bunăstare, unde nu sta-i în picioare, nu te jertfești câtuși de puțin lui Dumnezeu.
Dar măcar, în Biserică fiind, cu scurgere, nu săruta Sfintele Icoane, că ești conștientă de Sfințenia lor, dată prin Însuși Persoana care-i acolo, în Duhul Sfânt. Fiindcă ne spune Hristos:
"Să nu socotiți că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc." - Matei 5, 17
Ce-i greșit? Nu-i habotnicie, soro :)

185. Am luat anafora si agheasma, desi mancasem sau bausem apa dupa miezul noptii.

Anafora și Agheasma, țin locul Sfintelor Taine, Trupul și Sângele Domnului, care ar trebui luate, Tainele, în fiecare zi, ca și creștinii primelor secole creștine, care erau uciși, la Coloseum și alte arene private, sau în mijlocul străzii. Vremurile acelea vor veni din nou. Sper, cât mai târziu posibil. Deci ei se împărtășeau în fiecare zi, ca să fie pregătiți pentru plecarea acasă, în Împărăția Cerurilor.
Noi azi, fiindcă nu avem curăția trupească necesară și a inimii și a minții pentru Împărtășirea cu Sfintele Taine zilnic, luam Anafora și Agheasma, care nu sunt Sfinte, ci Sfințite. Adică aducătoare de har și virtuții și daruri.
Ei bine, știind asta, de ce să mănânci înainte?
Nu faci oare toate pregătirile necesare pentru nuntă? Rochie de mireasă, mesele pentru invitați, să fi curată, aranjată, etc., Mirele la fel.
Deci nu oare Împărtășirea este o nuntă tainică, cu Hristos? Peste mintea noastră de înșelegere.
Trupurile noastre, trebuie să fie Temple ale Duhului Sfânt. "De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteți voi." - I Corinteni 4, 17.
Sau mai ales: "Nu știți, oare, că voi sunteți templu al lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?" - I Corinteni 3, 16.

Ne sfințim prin apa și pâinea sfințită, apoi ne întinăm de gânduri și păcate necreștinești, ca să ne sfințim iarăși, dimineața, pregătiți pentru o nouă luptă cu noi înșine, cu lumea și cu demonii.
Și atunci, punând ce-i sfințit în noi, cu întâietate, de ce să punem altceva, mâncare, sucuri, sau altele, ce nu sunt sfințite? Pentru ce? Nu e ăsta păcat? Sigur că e.
E habotnicie? Niciodată. E sfințenie? Da, întotdeauna. Ne pasă de mântuirea noastră, o lucrăm conștienți, cu dor și foc nestins.

Ți-aș mai scrie mult :)

Dar e de ajuns. Citește și înțelege acestea și vei fi vie.

Aceasta este atitudinea de silire spre mântuire, care ar trebui să o avem. Și eu o cunosc, dar greu o aplic.

Pomenește-mă și iartă-mă, surioară.

Te îmbrățișez în Domnul. Ai grijă de tine.
__________________
Noul Testament ortodox e manualul normalității. Să citim zilnic din el, din Patristică, Dogmatică, Sfintele Canoane, cărți de la Sfinți ortodocși, nu de alte culte, ptr. a avea viață sfântă. În erezii nu e Duhul Sfânt, Har, Taine, Mântuire.

Dorim unirea tuturor în Sfânta Biserică fără ereziile lor. Hristos/Biserica/Creștinismul este și va fi ecumenic nu eretic-ecumenist, deschis la dialog și vindecare ptr. orice boală până la Parusie. Iubim toată Creația. Sunt 9 Sf. Sinoade Ecumenice.
Biblia
Reply With Quote