[Mosh-Neagu]

Si nu stiu cum fac ca iar supar pe unii, stric socotelile sau daram miturile cuiva... Cat suntem pe pace, eu zic ca nu-i bai....
Frate Cezar, mesajul tau m-a pus usor pe ganduri. Sunt foarte multe de spus. Am doi baieti, iar cel mic (astazi a implinit 17 ani) ar fi putut fi cam la fel cum il descrii tu pe-al tau. Dumnezeu, desi ne-a aratat de multe ori ce se poate intampla, ne-a ajutat sa trecem cu bine peste toate. Problemele celui mare, le rezolva mama-sa de obicei, fiindca e mai deschis cu ea, eu fiind considerat... mai sever. Cel mic insa, e din fire un razvratit. Si totusi... avand in vedere ca ma iubeste din toata fiinta lui, nu risca sa piarda increderea si mai ales prietenia pe care i-am oferit-o in timp. Pentru ca, da, dincolo de relatia parinteasca, as putea spune ca intre mine si fiul cel mic (cu care mama-sa n-o poate scoate la capat nicicum), este o prietenie autentica. Iar prietenia se bazeaza pe incredere totala si respect pe masura. Au fost sute sau poate mii de seri si nopti in care ii spuneam ca unui prieten mai mic, orice voia sa auda, dar care sa nu-i vicieze inocenta. Ne "bateam" de cate ori avea chef si ma provoca... I-am oferit cu blandete TOATE darurile de bun simt, pe care le-a dorit de la mine, iar cand spun asta nu sunt hachite, ci doar cate o excursie, un telefon mai recent, sau o bicicleta mai mult decat visata, cu care hoinareste toata vara unde nu te-astepti. Merge la biserica fara sa-l rugam noi, ci fiindca a vazut singur de cate ori Dumnezeu "l-a mangaiat"! Anul trecut si-a uimit diriginta care nu stia nimic despre viata lui, cand a aflat din ziare ca a iesit campion national la aruncarea sulitei pentru categoria lui de varsta. Anul acesta, doar locul trei... Stam cu orele de vorba la telefon si nu se mai satura sa-mi vorbeasca, despre noile prietene sportive din Bucuresti. Iar daca nu-l sun, o roaga pe mama-sa sa-mi transmita s-o fac... Si stiu bine ca putini parinti se mai bucura de atata atentie din partea copiilor ajunsi la varsta adolescentei. O sa mi se spuna ca asta fiindca sunt plecat din tara. NU. Am stat destui ani si acasa si stiu ca acolo i-am dobandit prietenia, nu dupa ce-am plecat.
De ce-am spus toate astea, riscand iarasi sa supar anumite persoane care inca nu inteleg esenta unor lucruri: pentru ca e usor sa vorbim vorbe. E usor sa ne ghidam dupa indreptare, dar nu pricep de ce, atat timp cat fiecare dintre neoi are atat de aproape pe Ingerul Pazitor, care este de departe cel mai bun si mai eficient indreptar. Va suparati? Suparati-va fratilor, daca asa simtiti. Eu un lucru stiu: badea Ion din catunul "cutare" n-are timp de cautat in indreptare si nici nu-l intereseaza. "Iubeste-L pe Domnul Dumnezeul tau, din tot sufletul tau, din toata inima ta si din toata fiinta ta, iar pe aproapele tau ca pe tine insuti!" Cand insa, preaplini de doctrine, ne luam intre noi de guler, acuzandu-ne reciproc de ratacire, iubirea... sucomba. Stiu ca am atins multe orgolii si continui sa supar, dar fratilor, eu stiu ca sunt slab si ma recunosc asa. Tot ce primesc (si asa cum am aratat mai sus, primesc enorm, pentru conditia mea de pacatos), nu se intampla pentru vreun merit al meu, ci fiindca Dumnezeu isi face mila cu mine, fie ca-i vorba de munca cea de zi cu zi, unde se cere multa indemanare, iar eu, asa cum ma cunosc... n-o am, ci Dumnezeu imi arata zi de zi cum s-o scot la capat, fie ca am o familie atat de buna pentru care multumesc bunului Dumnezeu si in somn.