[tabitha]

Stareţi de la Mănăstirea Prislop (judeţul Hunedoara) -
aleşi mitropoliţi la Mitropolia Ortodoxă Română a Transilvaniei de la Bălgrad (Alba Iulia)

extras din articolul publicat pe : http://www.dacoromania-alba.ro/nr14/stareti.htm

Românii au fost încreştinaţi din cele mai vechi timpuri, iar bisericile din Ţara Haţegului, din localităţile Densuş, Streisângiorgiu, Peşteana şi Sântămăria Orlea atestate din sec. XII-XIII la care se adaugă cele multe din sec XIV-XV construite de cnejii şi juzii români din localităţile: Haţeg, Tustea, Vad, Sânpetru, Ostrov, Remetea, Clopotiva, Colţi, Răchitova, Ciula Mare, Grădişte, Valea Dâljii, Râul de Mori, Măteşeşti, Sălaşul de Sus, Paroşi, Râul Alb, Râul Bărbat, Galaţi, Livadia, Bărăşti şi nu în ultimul rând Mănăstirea Prislop, confirmă cu prisosinţă credinţa străbună şi continuitatea neamului românesc pe aceste meleaguri de basm.

Populaţia daco-romană creştină, până la înfiinţarea mitropoliilor din Ţara Românească (1359) şi Moldova (1392-1401) depindea de ierarhia bisericească din sudul Dunării.

Biserica românească din Ardeal şi Ungaria îşi trimitea preoţii pentru sfinţire la Vidin şi Siliştea, care aparţineau de arhiepiscopia de la Ohrida.

În această situaţie s-au aflat mănăstirile şi bisericile din zona Aradului şi din Ţara Haţegului, determinate în mod sigur de aşezarea geografică şi a drumurilor din acea perioadă.

Conducătorii şi populaţia creştină prin reprezentanţii respectivi, din zona Alba Iuliei, aveau relaţii directe cu centrul religios din Bizanţ.

Cneazul GYULA (GYLA, IULIU) DUX MAGNUS ET POTENS (duce mare şi puternic) ocrotind creştinismul, în anul 956 a fost invitat la Constantinopol de către împăratul Constantin Porfirogenetul, care l-a primit cu toate onorurile cuvenite oaspeţilor de seamă, acordându-i titlul de PATRICIUS, iar patriarhul Bizanţului THEOPHILACTUS l-a hirotonit ca episcop pe HIEROTHEUS care probabil o perioadă de timp a folosit ca biserică, lăcaşul de cult creştin - ROTONDA ECLESIA - care a fost dărâmată de către unguri, iar pe locul respectiv, au construit biserica episcopiei romano-catolice.

"Fundaţiile de piatră (existente parţial şi astăzi) atestă o biserică cu plan circular cu absidă semicirculară la est, monument a cărui origine se datează în sec. IV-lea perpetuându-se în arhitectura bizantină şi românească până în sec. XI-XIII". (din: "De la vechea Mitropolie Ortodoxă a Transilvaniei la Episcopia de la Alba Iulia")

Mănăstirea Prislop, este o perlă în frumoasa Ţară a Haţegului, în apropierea masivului munţilor Retezat, unde marele naturalist şi patriot albaiulian Alexandru Borza în anul 1935 a creat "Parcul Naţional Retezat" pe o întindere de cca 38.000 ha, fiind unul dintre cele mai frumoase parcuri naturale din Europa la data respectivă.

Locul ales de călugărul Nicodim pentru construirea mănăstirii se aseamănă cu un colţ de rai pe pământ, situat la o altitudine de 640 m într-o poiană mirifică înconjurată de dealuri domoale, atrăgătoare.

Călugărul Nicodim a fost organizatorul şi îndrumătorul monahismului românesc în a doua jumătate a veacului XIV-lea.

Sprijinul material privind construcţia mănăstirii, după istoricul Ştefan Meteş, revine domnitorului Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân, iar după Radu Popa "primii bănuiţi ar putea fi cnejii de la Silvaşu".

Rolul principal însă, l-a avut călugărul Nicodim aşa după cum rezultă şi din "Istoria Critică a Românilor" de B.P. Haşdeu (1873) vol. I, care, pe baza unor documente sârbeşti şi a unei cronici bulgare, rezultă că locul de naştere a călugărului Nicodim a fost oraşul "trans-danubian PRILEPU sau PRILIPU aşezat între Albania şi Macedonia nu departe de OCHRIDA.

Prin intercalarea unui "s" la mijlocul cuvântului călugărul Nicodim a dorit să boteze numele de PRISLOP locului unde a venit să se stabilească, în amintirea localităţii natale.

Poemul scris de călugărul EFREM: "PLÂNGEREA SFINTEI MĂNĂSTIRI A SILVAŞULUI DIN EPARHIA HAŢĂGULUI DIN PRISLOP" este o cronică rimată care cuprinde 710 versuri care întăreşte datele cu privire la Nicodim, ca primul ctitor al Mănăstirii Prislop.

Întrucât clerul şi românii din împrejurimi nu au acceptat să-şi trădeze credinţa străbună şi să treacă la greco-catolicism, "gloriosul" general Adolf Bucow care s-a luptat cu bisericile şi mănăstirile ortodoxe ale românilor, în anul 1762 a incendiat mănăstirea şi a alungat pe toţi călugării, distrugând pentru mult timp un astfel de centru de cultură şi de credinţă străbună.

Călugărul Efrem, alungat peste munţi, a scris această cronică rimată care a fost descoperită de Cezar Boliac la Mănăstirea Căldăruşani - lângă Bucureşti - în sec. al XIX-lea.

Cele câteva versuri menţionate mai jos redau cu fidelitate simţirea românilor din acea perioadă:

"... Şi neamul nostru din vrăşmăşie

Să se întoarcă iarăşi la frăţie

Căci precum românii prin viaţă se alege

Se cade să fie toţi de o lege

La legea cea strămoşească

Iar nu la legea papistăşească

Căci nu va fi spre un folos

UNIAŢIA ce s-au scos

Ci numai ca să ne răsnească

De fraţii din Ţara Românească

Şi din Ţara Moldovinească

Ba încă şi între noi din Ardeal

Să bage pe cel viclean

Să nu ne mai putem înţelege,

Nici din saşi şi din unguri a ne mai alege"

La mănăstirea Prislop (1404-1405) călugărul Nicodim a copiat un "Tetraevangheliar" pe pergament împodobit cu frontispicii şi miniaturi care se află la Muzeul de Artă şi Istorie Naţională de la Bucureşti.

În continuare mănăstirea Prislop a devenit o şcoală de cultură bisericească cu călugări evlavioşi ai căror reprezentanţi au rămas în istorie ca personalităţi demne de urmat. În aceeaşi perioadă s-a înfiinţat o şcoală pentru cântăreţi şi viitori preoţi.

La mijlocul sec. 16-lea a existat o episcopie a Silvaşului care a avut reşedinţa la Mănăstirea Prislop şi care era subordonată Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei de la Alba Iulia fiind considerată cea mai bogată din Ardeal la data respectivă.

Preotul Ioan din Peşteana în anul 1553 a fost trimis în Ţara Românească la Târgovişte, unde a fost sfinţit ca episcop de către mitropolitul ANANIE.

Perioada de înflorire şi de reafirmare a Mănăstirii Prislop a fost cea din a doua parte a sec. al XVI-lea, unde, în perioada 1575-1580 a vieţuit Domniţa Zamfira, fiica domnitorului Ţării Româneşti, Moise Vodă, care a restaurat biserica mănăstirii între anii 1564-1580 devenind al doilea ctitor a mănăstirii iar în anul 1580 când a murit a fost înmormântată de către stareţul Ioan de Prislop în pronaosul mănăstirii.

Relaţiile dintre Mitropolia Ortodoxă (veche) a Transilvaniei de la Bălgrad (Alba Iulia) şi bisericile din Ţara Haţegului în sec. XVI-XVII-lea au fost permanente.

Dieta de la Turda din anul 1579 a înlesnit ca: "popii româneşti să-şi aleagă episcop românesc pe cine vor voi".

După decesul mitropolitului Cristofor, în toamna anului 1579, preoţii români la sinodul constituit, au ales pe GHENADIE (I) de la Prislop, care a fost sfinţit la Târgovişte ca mitropolit al "întregului ţinut din Ardeal şi a Orăzii-mari" cu reşedinţa la Alba Iulia.

Reşedinţa Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei în aceea perioadă se afla înafara zidurilor cetăţii Bălgradului, în zona actuală a străzii V. Alecsandri unde exista şi funcţiona singura biserică a românilor din Alba Iulia, confirmată la pct. d - CHIEFA DE GRECI - din harta "PIANTA D'ALBA IULIA", întrucât clădirea mitropoliei din incinta cetăţii se află într-o stare avansată de degradare din motive lesne de înţeles.

Istoricul Ştefan Meteş în "Istoria bisericii şi a vieţii religioase a românilor din Transilvania şi Ungaria", vol. I, scoate în evidenţă activitatea mitropolitului Ghenadie, de la Alba Iulia, privind tipărirea de cărţi bisericeşti.

În anul 1580, la Sebeş a tipărit prin CORESI, "Sbornicul slavonesc", afirmând: "Nu mi-am dat nici o odihnă, nici genelor mele somn şi nici avere dată mie de Dumnezeu n-am cruţat-o, până ce nu am ajuns să sfârşesc acest lucru văzând în timpurile din urmă din partea popoarelor de altă credinţă, mare stricăciune şi cădere a sfintelor biserici precum şi împuţinarea dumnezeieştilor cărţi".

Cu înţelegerea mitropolitului Ghenadie, judele Braşovului, Luca H. a tipărit între anii 1580-1581 "Evangheila cu învăţătură" în limba română care a fost răspândită în toate ţinuturile româneşti.

După moartea lui Ghenadie, la finele lunii februarie 1585 sinodul preoţilor, a ales pe stareţul Ioan, deasemenea de la mănăstirea Prislop "om erudit, cumpătat, modest, cu viaţa curată şi religioasă" care în luna August a anului 1585 a fost sfinţit la Târgovişte ca mitropolit de către Serafim".

Rolul şi importanţa mitropolitului Ioan de Prislop a crescut determinat de eveninentele istorice care se desfăşurau în perioada respectivă, precum şi de timpul mai îndelungat de păstorire în scaunul mitropolitan de la Alba Iulia faţă de predecesorii şi urmaşii săi.