[tabitha]

Ascensiunea domnitorului Ţării Româneşti - Mihai Viteazul - şi pericolul invaziei otomane, a influenţat pozitiv, tratatul încheiat cu Sigismund Bathory la data de 20 mai 1595.

O delegaţie numeroasă din Ţara Românească în frunte cu boierii, fraţii Buzeşti şi Teodor Rudeanu împreună cu mitropolitul Eftimie şi episcopii Teofil al Râmnicului şi Luca al Buzăului sosiţi la Alba Iulia au obţinut de la Sigismund Bathory ca oficial, toate bisericile ortodoxe din Transilvania să fie sub jurisdicţa mitropolitului de la Târgovişte.

Cu această ocazie Mihai Viteazul a avut posibilitatea să se întâlnească cu mitropolitul Ioan de Prislop şi să cunoască starea precară a Mitropoliei Ortodoxe Române din Transilvania, fapt ce l-a determinat să intervină şi să obţină de la principe încuviinţarea de a construi o nouă clădire pentru mitropolia ortodoxă a românilor din Transilvania, după ce mitropolitul Ioan de la Prislop a obţinut jurisdicţie peste "soboarele româneşti din tot Ardealul".

Mihai Viteazul a realizat la Alba Iulia baza uneia dintre cele mai importante instituţii ale românilor din Transilvania: MITROPOLIA ORTODOXĂ A BĂLGRADULUI despre care marele istoric N. Iorga a afirmat că "a fost cel mai trainic şi mai de folos aşezământ al neamului românesc de peste munţi".

Într-un timp record, de numai un an -1597- au reuşit să construiască o nouă catedrală precum şi clădirile aferente pentru Mitropolia Ortodoxă Română din Transilvania, iar mitropolitul Ioan de Prislop a avut un rol important la această realizare.
Împreună cu unificatorul de neam, Mihai Viteazul au fost inspiraţi de a construi clădirea mitropoliei sub forma triconc precum şi de a fi sfinţită cu hramul "Sfânta Treime", fapt ce a corespuns cu prima unire a tuturor românilor din cele trei principate: Ţara Românească, Moldova şi Transilvania.

De la "Ioan Vlădica de la Bălgrad" după cum a afirmat istoricul Ştefan Meteş, avem cea mai veche scrisoare românească, cunoscută până acum din condeiul unui arhiereu din Ardeal.

După victoria lui Mihai Viteazul de la Şelimbăr (18/26 oct. 1599) mitropolitul Ioan de Prislop s-a aflat în fruntea alaiului care l-a primit în Alba Iulia la data de 21 Oct. / 1 Nov. 1599 timp în care întreg teritoriul Transilvaniei a trecut sub autoritatea domnitorului, iar biserica românilor a avut un moment de speranţă, dar, doar, pentru scurt timp.

Sărbătorile de Crăciun din anul 1599, precum şi cele prilejuite de noul an - 1600 - Mihai Viteazul le-a petrecut la Alba Iulia, participând la slujbele religioase care s-au desfăşurat în noua clădire a Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei, ctitorită de domn şi care s-au ţinut de către mitropolitul Ioan şi patriarhul de la Târnava, Dionisie Rally care l-a însoţit pe Mihai Viteazul în Transilvania şi care după datină l-a stropit cu aghiasmă, urându-i domnie lungă.

Dionisie Rally a fost înrudit cu familia Cantacuzino, iar istoricul N. Iorga susţinea că acesta a fost duhovnicul şi sfetnicul voievodului până la sfârşitul vieţii.

După înfrângerea lui Mihai Viteazul în lupta de la Mirăslău (18 Sept. 1600) dintr-o informaţie mai târzie evidenţiată de către Adrian Andrei Rusu, rezultă că domnitorul pentru un scurt timp s-a refugiat la Mănăstirea Prislop însoţit probabil de mitropolitul Ioan de Prislop.

Dieta de la LETZFALU din 25 Oct. 1600 a dispus persecutarea nemiloasă a călugărilor români, "... nici un popă românesc să nu poată intra niciodată din cele două ţări române, iar călugării de tot să fie proscrişi din toată ţara. De se va afla vreunul că a intrat sau va intra în ţară, pe acela să-l prindă şi să-l despoaie ori şi unde".

După asasinarea lui Mihai Viteazul (9/19 Aug. 1601) speranţele românilor s-au destrămat.

Cronicarul George Brancovici, fratele mitropolitului Sava de la Bălgrad, care a copilărit în cetatea de la Alba Iulia între anii 1656-1678 ne relatează o ştire extrem de importantă care se referă la trupul lui Mihai Viteazul care a fost adus şi înmormântat Prin grija lui Ioan de Prislop în Mitropolia Transilvaniei ctitorită de domnitor. Odată cu înlăturarea lui Mihai Viteazul a dispărut şi mitropolitul Ioan care probabil s-a retras în Ţara Haţegului acolo, de unde a plecat la Mănăstirea Prislop; iar slujitorii Mitropoliei au fost alungaţi din Alba Iulia.

După o perioadă grea şi mai puţin cunoscută, apar ca urmaşi ai lui Ioan de Prislop, Spiridon (1605) Teoctist, Sava I, Teofil de la Prislop.

Importanţa Mănăstirii Prislop ca centru religios şi de cultură a românilor din această zonă a ţării, precum şi relaţiile strânse care au existat cu Mitropolia de la Bălgrad s-a dovedit din nou şi prin alegerea lui Teofil ca al treilea mitropolit al Bălgradului promovat de la Prislop la data de 21 febr. 1615, întărit fiind de către principele G. Bethlen. Cu această ocazie în diploma respectivă s-a prevăzut ca toate averile şi moşiile luate de la preoţi şi de la Bisericile românilor de către "nobili şi alţi străini" să fie siliţi a le restitui.

Interesant şi important pentru Mănăstirea Prislop au fost constatările specialistului Adrian Andrei Rusu redate în cartea Ctitori şi biserici din Ţara Haţegului până la 1700, "Triconcul bisericii mănăstireşti are bune analogii la dispăruta catedrală mitropolitană de la Alba Iulia, care ne-ar face să bănuim că a existat o relaţie între cele două şantiere de (re)construcţie, dacă nu cumva relaţia existase doar între ctitorii cei noi şi vlădica Ioan".

Mitropolia de la Alba Iulia ctitorită de marele unificator de neam românesc, continua tradiţia triconcurilor munteneşti din sec. XIV-lea.

Nedumerirea autorului cu privire la faptul că o perioadă scurtă (în jurul anului 1629) Mănăstirea Prislop a avut hramul "Sfânta Treime" la fel ca şi Mitropolia lui Mihai Viteazul, se poate explica având în vedere şi situaţia grea în care se afla Biserica românilor. Înainte şi după această perioadă hramul mănăstirii a fost şi a revenit la "Sfântul Ioan Botezătorul".

Ambele centre de cultură şi ale credinţei străbune (Alba şi Prislop) au fost distruse în sec. 18-lea odată cu trecerea Transilvaniei sub stăpânirea Imperiului Habsburgic în acţiunile dure întreprinse cu privire la catolicizarea românilor.

Mitropolitul Athanasie Anghel împreună cu 38 preoţi ortodocşi, aici, la Alba Iulia la data de 7 Oct. 1698 (stil vechi) au trădat credinţa străbună şi au hotărât unirea cu Biserica Romei.

Prin declaraţia dată la Viena în luna Martie 1701, Athanasie, s-a lepădat de orice legătură cu domnul muntean Constantin Brâncoveanu, la fel şi de mitropolitul din Ţara Românească, unde fusese sfinţit cu puţin timp în urmă (1698).

Athanasie Anghel din mitropolit ortodox, ajuns episcop gr. catolic, cu ajutorul autorităţilor habsburgice în anul 1701 au alungat pe românii ortodocşi din Mitropolia Ortodoxă a lui Mihai Viteazul precum şi din cea de a doua biserică a românilor care funcţiona în partea de jos a oraşului Alba Iulia.

Datorită acestor evenimente grave, la scurt timp, în anul 1702, şi-a încetat definitiv activitatea şi renumita tipografie care a funcţionat pe lângă Mitropolia Ortodoxă a Bălgradului şi unde cu ajutorul maiştrilor tipografi de peste munţi s-au tipărit numeroase lucrări şi cărţi importante pentru neamul românesc (GROMOVNICUL, TREPETNICUL, PARACLISUL PRECESTEI, ŞAPTE TAINE, PĂSCĂLIA, SINTAXUL SLAVON, CATECHISMUL CREŞTINESC, NOUL TESTAMENT DE LA BĂLGRAD, PSALTIREA, MOLITVENICUL, BUCOAVNA, PÂINEA PRUNCILOR şi altele).

Situaţia a devenit dramatică după anul 1711, când după înăbuşirea răscoalei curuţilor, habsburgii au hătărât printre altele dărâmarea în cea mai mare parte a oraşului Alba Iulia în vederea construirii cetăţii.

"Justificat" de această acţiune, au fost dărâmate toate clădirile bisericilor care au fost ale românilor ortodocşi din Alba Iulia: vechea clădire a mitropoliei, clădirea mitropoliei construită de Mihai Viteazul, precum şi biserica românilor din oraşul de jos, care de fapt se afla la marginea "glacisului" proiectat.

Materialele rezultate din demolarea celor de mai sus au fost folosite la reconstruirea celor două biserici, în oraşul de jos, în jurul cărora s-au format cartierul Lipoveni şi Maieri.

Tiparniţa, împreună cu o serie de obiecte bisericeşti, inclusiv unele drapele de luptă ale lui Mihai Viteazul au fost luate şi trecute în proprietatea episcopiei greco-catolice urmând traseul parcurs: CARTIERUL MAIERI - FĂGĂRAŞ - BLAJ.

În timpul revoluţiei de la 1848-1849 majoritatea obiectelor istorice şi a celor bisericeşti au fost distruse de revoluţionarii maghiari.

Distrugerea bisericilor şi a mănăstirilor din Transilvania împreună cu o serie de documente istorice, constituie o mare pierdere pentru neamul românesc iar lipsa lor se va resimţi permanent.

În ceea ce priveşte Mănăstirea Prislop trebuie arătat că după anul 1762 a fost preluată de gr. catolici şi a fost restituită bisericii ortodoxe în anul 1948.

Mitropolitul Ardealului Nicolae Bălan la data de 25 Nov. 1948 a adus de la Mănăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus, pe ieromonahul Arsenie Boca, care prin străduinţa sa îndelungată a reuşit pe bună dreptate să devină cel de al treilea ctitor al acestei mănăstiri.