Ideea lui Florin despre retrocauzalitate imi prilejuieste un gand care nu are legatura cu fizica dar este o problema la care ma gandesc de mult.
Cum am putea recupera momentele de timp pierdute, cele care au trecut parca pentru totdeauna si pare ca nu se mai intorc ? Proust si-a pus aceasta problema in romanul sau In cautarea timpului pierdut. Tuturor parca ne e dor uneori de persoane dragi care au trecut din aceasta viata in vesnicie si am vrea sa mai petrecem un moment alaturi de ele, sa mai reinviem ceva din ceea ce a trecut.
Spune Eminescu in poezia "Din Noaptea..."
Din noaptea vecinicei uitări
În care toate curg,
A vieții noastre dezmierdări
Și raze din amurg,
De unde nu mai străbătu
Nimic din ce-au apus -
Aș vrea odată-n viață tu
Să te înalți în sus.
Și dacă ochii ce-am iubit
N-or fi de raze plini,
Tu mă privește liniștit
Cu stinsele lumini.
Și dacă glasul adorat
N-o spune un cuvânt,
Tot înțeleg că m-ai chemat
Dincolo de mormânt.
"As vrea odata-n viata tu sa te inalti in sus" - macar o data sa mai stiu ceva de tine. Sa mai traiesc odata clipa aia sfanta pe care am trait-o candva alaturi de tine.
Numai Dumnezeu ne poate darui in vesnicie ceea ce am pierdut odata. Timpul care trece unde se duce el? Daca piere cu totul atunci regasirea a ceea ce s-a pierdut e doar o iluzie.
Dar daca Dumnezeu cu vesnicia Lui "puncteaza" timpul, "puncteaza" istoria, atunci fiecare moment al istoriei se umple de vesnicia Lui si capata o semnificatie vesnica si netrecatoare. Oare nu asa ar trebui sa intelegem faptul ca crestinul este chemat sa valorizeze fiecare moment al acestui timp, sa traiasca fiecare clipa cu maxima responsabilitate si recunostinta. Nici macar un singur pahar cu apa oferit in numele Domnului nu se va pierde, ci va fi valorificat in eternitate. Dumnezeu nu este doar eternitate incremenita, scriam intr-o discutie cu Delia pe alt topic. El imbratiseaza timpul fiind practic contemporan cu fiecare moment al acestui timp, punctandu-l cu vesnicia Sa si ramanand suveran fata de timp.
Apoi ma mai gandesc la pocainta. Oare timpul pocaintei nu curge in sens invers, recuperand cumva ceea ce a fost nedesavarsit in trecut ? Mare taina este taina aceasta a timpului si probabil ca nu o vom intelege decat la sfarsit, cand se va lua valul de pe ochii nostri si vom vedea fata catre fata, nu in ghicitura.
|