Ce înseamnă cuvintele lui Hristos: „Nu am venit să aduc pace, ci sabie”?
„Nu socotiți că pace am venit să aduc pe pământ; nu am venit să aduc pace, ci sabie”. Așa a grăit Domnul. A se citi: „Nu am venit să împac adevărul și minciuna, înțelepciunea și prostia, binele și răul, dreptatea și silnicia, dobitocia și omenia, nevinovăția și desfrânarea, pe Dumnezeu și pe mamona, ci am adus sabie ca să tai și să le despart, încât să nu se amestece”. Cu ce să le tai și să le desparți, Doamne? Cu sabia adevărului. Ori cu sabia cuvântului lui Dumnezeu, ceea ce e totuna. Fiindcă adevărul este cuvântul lui Dumnezeu, și cuvântul lui Dumnezeu este adevărul.
Apostolul Pavel sfătuiește: „Luați sabia duhovnicească, care este cuvântul lui Dumnezeu”. Iar Sfântul Ioan a văzut în vedenie pe Fiul lui Dumnezeu în mijlocul a șapte sfeșnice, iar din gura Lui ieșea o sabie ascuțită de amândouă părțile. Sabia care iese din gură ce altceva poate fi decât cuvântul lui Dumnezeu, cuvântul adevărului? Această sabie este mântuitoare pentru lume, nu pacea binelui cu răul. Și atunci, și acum, și din veac și până în veac.
Că această înțelegere este dreaptă se vede și din ce spune Hristos în continuare: „Că am venit să despart pe om de tatăl său și pe fiică de mama sa, și pe noră de soacra sa”. Căci dacă fiul merge după Hristos, iar tatăl rămâne în întunericul minciunii, sabia adevărului lui Hristos îi va despărți. Adevărul este mai vrednic de iubit decât tatăl. Și dacă fiica merge după Hristos, iar mama rămâne îndărătnică în tăgăduirea lui Hristos, ce unire poate fi acolo? Oare nu este Hristos mai dulce decât mama? La fel și cu nora și soacra ei. Dar să nu înțelegi strâmb – că cel ce Îl cunoaște și-L îndrăgește pe Hristos trebuie deodată să se despartă trupește de rudele sale. Așa ceva nu scrie. Este destul a fi despărțit cu sufletul și a nu primi în el nimic din gândurile și faptele necredinței; căci, dacă credincioșii s-ar despărți și trupește de necredincioși, s-ar face în lume două tabere potrivnice. Cine i-ar învăța și îndrepta atunci pe necredincioși? Și Domnul Însuși l-a răbdat lângă Sine pe necredinciosul Iuda trei ani în cap.
Înțeleptul Pavel scrie: „că se sfințește bărbatul necredincios prin femeia credincioasă și se sfințește femeia necredincioasă prin bărbatul credincios”. În fine, pot să-ți aduc la cunoștință felul în care tâlcuiește duhovnicește aceste cuvinte ale lui Hristos slăvitul Teofilact al Ohridei: „Prin tată, mamă și soacră înțelege tot ce este vechi, iar prin fiu si fiică, tot ce este nou. Așadar, Dumnezeu voiește ca noile și dumnezeieștile Lui porunci și învățături să biruiască toate vechile noastre obiceiuri și deprinderi păcătoase”.
Sfântul Nicolae Velimirovici
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|