[fallen]

Pai in prima faza intri in panica...asa pateam pe vremuri la ai mei, de ex, dupa ce am muncit doar eu si mama cativa ani, s-a angajat si frate-miu la o firma de paza, si dupa cateva luni a zis ca nu vrea sa se mai duca ca a venitiarna si e frig....si normal ca m-am enervat, ca era destul de greu sa platim intretinerea pt 5 pers la bloc pe timp de iarna mai ales, din doar 2 salarii...si afara de asta nu prea e corect sa pui problema asa, ce ptnoi nu era tot iarna si frig ???

Cu sotul se intampka altceva, are momente cand intra in depresie si se teme ca nu mai merge afacerea, pierde clientii, pe vremuri se temea ca va trebui sa se angajeze si el agent de paza ca in tinerete si sa castige pana intr-o mie de lei, acum nici macar nu se mai gandeste la asa ceva, ci ca va sta acasa si voi munci doar eu, ca va trebui sa vindem casa care abia am luat-o si sa ne mutam inapoi unde am stat pana acum, samd. ( si aici inainte sa ne mutam pana sa gaseasca meseriasi pt reparatii s-a speriat ca auzise niste scoruri astronomice, si a zis ca numai renovam nimic si numai luam nici alta mobila, ramanem cu vechiturile care le aveam inainte, mostenite de pe la parintii respectiv bunicii lui,cand si-au luat ei altele noi....).... si acum cand vine cu chestii deastea, normal ca iarasi intru in panica in prima faza si apoi cad in depresie...ce ar mai fidupa ce ca mie destul de greu sa fac fata jobului, sa ramana si singura sursa de venit??? Nu m-ar deranja ca imi mananca ei toti banii, ca asa se intampla si acasa la ai mei, dar daca se intampla ceva cu mine sau cu jobul,firma, se inchide, face restructurari, etc...ce se intampla cu cei de acasa????

Pe de alta parte, ma tem ca aceiasi stare i-o induc si eu atunci cand ma sperii ca ceva nu e in regula la servici - mi se da o sarcina prea grea si nu ma descurc, ma cert cu cineva si nu o scot la capat, pt ca imi cere ceva imposibil de realizat si totodata nedrept ( care presupune o munca, un efort in pkus, neplatit in niciun fel), sau pur si simplu nu merge treaba, nu-s vanzari si nu facem bani sa ne luam salariile, si intru in panica si ii spun, ori ii cer sfatul, ori ma plang, ori amenint ca m-am saturat si nu ma mai duc, sau ca exista riscul sa ma dea afara, sa-mi pierd jobul, etc, atunci si el intra in panica la randul lui si ma ameninta ca nu cumva sa indraznesc, sau intra in depresie si zice ca nu-s in stare de nimic, nu se poate baza pe mine, n-am realizat nimic in viata , etc...
( bine, chestia asta m-am cam lamurit eu ca poate fi si o stratagema, am vazut o scena antologica de " intelepciune populara", in care un personaj masculin le explica altora cum sa nu se lase bagati sub papuc, de neveste, zicea sa li se adreseze mereu " la deruta", chiar si cand le vine sa le spuna vorbe de lauda, sa se abtina si sa le zica tot vreo ocara, ca ele sa devina confuze, sa nu cumva sa capete incredere in ele, ci sa se simta neajutorate, vai mama lor, sa nu cumva sa capete tupeu si sa li se urce in cap sotilor...)

Cand muncesti si castigi bani, si iti intretii familia, te simti bazat si capabil, insa in momentul in care nu mai merge treaba ( scad vanzarile, sefac restructurari) si ramai pe drumuri,'dintr-o data realizezi cat esti de vulnerabil si cum poti pierde totul, si prin totul nu inteleg avere, agoniseala, ci sstrictul necesar, posibilitatea de a-ti intretine familia, si toata truda ta de ani de zile nufac cat o ceapa degerata...mai ales daca candva ai avut o slujba si o pregatire buna, si ajungi sa retrogradezi la ceva mult sub calificarea ta ( vinzi rosii inpiata sau diverse obiecte din usa in usa), si nici acolo nu reusesti sa faci fata si sa te descurci cum trebuie...