Citat:
În prealabil postat de bogdan81
Cristirg,
In privinta lui Francisc de Assisi, si eu m-am smintit cand am citit randurile citate de tine din sf Ignatie Briancianinov, dar trebuie sa spunem urmatoarele: ca au existat multe scrieri despre viata sf Francisc, multe din ele pline de falsuri. Din cate stiu, ucenicul sau, sf Bonaventura a scris singura biografie acceptata si considerata normativa a sf Francisc. M-am uitat pe acea biografie si nu am gasit nicaieri citatul legat de Dumnezeu Tatal si de intaietatea acordata Fiului sau lui Francisc. Citatul poate sa fie o inventie a unei fantezii prea bogate a vreunui exaltat. Ca si pe vremea lui Francisc erau destui exaltati dornici sa-l idolatrizeze. Dar repet, Bonaventura a inlaturat celelalte biografii ale lui Francisc ca fiind pline de falsuri si inchipuiri si a scris singura biografie normativa a sf Francisc.
Bonaventura a fost ucenicul lui Francisc.
|
-adica desi sfantul Ignatie il numeste pe Francisc inselat de demoni,deci eretic...tu in continuare crezi tu cu mintea ta ca e sfant?
-nu te inteleg
-chiar daca are fapte bune totusi datorita ereziei in care era si datorita mandriei a ajuns in inselare
citeste acest articol:
Comparatie între mistica lui Francisc de Assisi si cea a Sfântului Serafim de Sarov
"În cazul lui Francisc din Assisi, trebuie arătat că
Biserica romano-catolică a arătat o mare cinstire fată de stigmatele lui. Fenomenul a fost primit ca o mare minune. La doi ani de la moartea sa, Papa l-a sanctificat pe Francisc. Principalul motiv al beatificării au fost stigmatele miraculoase de pe trupul lui, care au fost acceptate ca dovadă a sfinteniei. Acest lucru prezintă un interes deosebit pentru crestinii ortodocsi, dat fiind că nu există nimic de felul acesta în vietile sfintilor Bisericii Ortodoxe - unul dintre acestia fiind si Serafim din Sarov, un sfânt din Rusia.
Experienta lui Francisc din Assisi este deosebită si de un mare interes pentru crestinii ortodocsi, deoarece, asa cum am arătat mai sus, nu întâlnim nimic de felul acesta în traditia Bisericii Ortodoxe, cu lungul ei sir de nevoitori, si nici în istoria trăirilor mistice. De fapt, toate lucrurile de care a avut parte Francisc prin stigmatele sale reprezintă chiar acele manifestări împotriva cărora ne-au prevenit, în repetate rânduri, Părintii Bisericii!
Amintind felul în care nevoitorii Bisericii Ortodoxe întelegeau cea mai înaltă rugăciune duhovnicească, după cum este înfătisată în Filocalie, trebuie subliniat că ei priveau această rugăciune în contextul nevointelor lor personale, ca o lucrare sinergetică (omul împreună-lucrând cu Dumnezeu) pentru dobândirea desprinderii nu doar de cele trupesti sau „simtitoare”, ci si de gândurile „întelegătoare”. Această desprindere este o înăltare duhovnicească nemijlocită a omului către Dumnezeu, atunci când însusi Sfântul Duh se roagă pentru nevoitor cu "suspinuri negrăite". [10] De pildă, Sf. Isaac Sirul, în Îndrumările sale, spune că "sufletul care iubeste pe Dumnezeu, întru Dumnezeu si numai întru Dânsul îsi află pacea. Slobozeste-te mai întâi de toate legăturile cele dinafară, apoi inima ta se va putea lipi de Dumnezeu; căci lipirea de Dumnezeu vine după depărtarea de lume." [11] Cel mai vădit îndemn este cel al Sfântului Nil Sinaitul, care atrage atentia asupra presupusei experieri a Dumnezeirii de care a avut parte Francisc. În Cuvânt despre rugăciune, el previne: "Să nu doresti, nici să cauti vreun chip sau înfătisare la vremea rugăciunii. Să nu tânjesti după vedenii ale simturilor sau după îngeri sau puteri sau după Hristos, căci îti vei pierde mintea, luând lupul drept păstor si închinându-te vrăjmasilor draci. Începutul rătăcirii mintii este slava desartă, care face mintea să încerce si să-si închipuie Dumnezeirea în oarescare chip sau înfătisare" [12]
Rugăciunea extatică a lui Francisc a primit răspuns – însă, potrivit cuvintelor Sfintilor Isaac si Nil, în chip vădit nu de la Hristos. Cronica spune că "Francisc s-a simtit cu totul transformat în Hristos", preschimbat nu doar în duh, dar si în trup, adică nu numai la nivelul trăirilor duhovnicesti si mintale, ci si la nivelul celor trupesti. În vreme ce Francisc era pe deplin încredintat că fusese înăltat către Logosul dumnezeiesc, aparitia trăirilor trupesti nu poate, după Sfântul Isaac, să vină de la o putere duhovniceste bună.
Trăirile trupesti ale lui
Francisc pot fi explicate ca fiind
lucrarea închipuirii mintii sale, care lucra odată cu extazul spiritual. Este greu de spus, în acest caz, ce anume predomina în
rătăcirea lui Francisc: mândria lui religioasă sau psihismul (închipuirea mintală); în orice caz, psihismul era destul de puternic. Acest lucru este adeverit de aspectele neobisnuitei vedenii pe care a avut-o Francisc după ce s-a simtit preschimbat cu totul în Iisus, fiind un caz foarte grav de plani
(înselare sau rătăcire), ce-si are rădăcinile, după Sfântul Nil, în slava desartă."