Erau odată într-o pădure trei copaci. Fiecare dintre ei avea pentru sine un vis, o viziune despre viitor.
Primul îsi dorea să fie învrednicit cândva să devină un cufăr de pret, sculptat si cioplit frumos, care să poarte înlăuntrul lui o comoară de mult pret. Aceasta era viziunea si visul lui.
Al doilea copac voia să fie învrednicit să ajungă, în mâinile unui bun constructor de corăbii, o mare corabie puternică si frumoasă, maiestuoasă, care să ducă împărati si înalti dregători, care să ducă în călătorie persoane înalte.
Al treilea copac a zis că singurul lucru pe care l-ar vrea ar fi să devină cel mai înalt copac din pădure si cel mai puternic, asa fel încât oamenii care vor vedea înăltimea lui pe vârful dealului să se gândească la cer si la Dumnezeu.
Anii au trecut. Si lucrurile au luat o altă întorsătură. Au venit tăietorii de lemne.
Si au tăiat primul copac. Si în timp ce el plănuise si dorise să devină un cufăr de pret sculptat frumos pentru comori, tăietorul de lemne a făcut din el un biet vas pentru tainul animalelor, iesle pentru paiele dobitoacelor.
Al doilea copac, care voia să devină o corabie impunătoare care să ducă împărati, a devenit o corăbioară de pescuit pe care niste pescari săraci si-au agonisit-o pentru pescuit.
Al treilea copac care voia să devină cel mai înalt din pădure, l-a tăiat un dulgher si l-a pus în hambarul său.
Alti ani au trecut. Si copacii dezamăgiti de cursul pe care l-au luat evenimentele, au uitat încă si de visele lor.
Totusi într-o zi, un bărbat si o femeie au venit în staul unde era ieslea aceea de lemn Si acolo femeia născu un băietas pe care l-au pus în ieslea făcută din primul copac. Era Iosif si Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Si au pus în ieslea aceea de lemn nu doar diamante si aurării, ci pe Însusi Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru noi. Asa a fost învrednicită această iesle să primească înlăuntrul ei Comoara Comorilor, pe Însusi Dumnezeu.
În micuta corăbioară - care a fost făcută din al doilea copac - după multi ani au intrat niste pescari. Unul dintre ei ostenit S-a întins să doarmă. Au iesit în larg. Si s-a stârnit mare furtună. Si biata corăbioară nu era destul de puternică să tină si să înfrunte valul. Atunci ceilalti pescari L-au trezit pe Cel ce dormea. Si atunci Acela S-a trezit. Si a certat marea furtunoasă: "Taci, linisteste-te". Si pe mare s-a făcut îndată pace. Era Hristos cu ucenicii Săi pe lacul Ghenizaret. Asa si cel de-al doilea copac, care îsi dorise atât să devină o corabie mare, care să ducă dregători înalti si împărati, a fost învrednicit să ducă pe Împăratul Împăratilor, pe Însusi Hristos cu dregătorii Lui - Apostolii!
Si al treilea copac, care era în hambarul dulgherului într-o zi l-au luat si au făcut din el o cruce înaltă. Si pe această cruce au răstignit pe Hristos. În asa fel acest copac a devenit mult mai înalt decât ceea ce îsi dorise el. A ajuns la cer si la Dumnezeu! A devenit cum spunem noi într-un tropar "deopotrivă cu cerul".
În final, fiecare copac din povestea noastră, a dobândit nu numai ceea ce a voit si a râvnit, ci fără de asemănare mai mult. Totusi nu în modul în care si-au închipuit ei si au plănuit.
Această poveste ne spune:
Nu stim care este voia lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Trebuie totusi să nu uităm niciodată că ceea ce ne pregăteste Dumnezeu este întotdeauna de mii de ori preferabil si mai de folos pentru noi.
Noi trebuie să visăm. Pentru bine. Trebuie totusi si să nu uităm că adeseori lucrurile nu au evolutia pe care am dori-o noi si că Dumnezeu rânduieste si împlineste toate mai bine decât ne-am putea noi închipui.
Să avem credintă si încredere în Dumnezeu.
sursa:
http://www.pigizois.net/pneumatikoi_logoi/3dentra.htm via
doxologia.ro