[Igor_Paslusnik]

Frate Ioan, poate ai aşteptat răspuns de la mine.
Nu am găsit răspuns, că ai mare dreptate în tot ce ai scris. Tu mi-ai dat răspunsul, nu a mai fost nevoie să mai spun nimic.

Şi fratele Neagu a venit împodobind mai frumos răspunsul tău.
Nu, eu nu vă judec. Departe gândul. Nu fac aluzie la nimeni, dar fiecare vede în postarea celuilalt atât cât iubeşte.
Aşa de limpede sau înceţoşat vede.
Fiindcă aşa e firea omului, de aceea pare că noi ne tot certăm pe aici, dar nu ne certăm, ne îmbunătăţim iubirea.
De aceea tot revenim mereu, şi scriem, fiindcă poate fără să ne dăm seama, ne pasă. Şi iubim. Poate puţin, dar iubim. Ne pasă de noi înşine, să ne aruncăm egoismul şi ne pasă de ceilalţi, să-i iubim mai mult. Şi vedem cât de dulce e să iubeşti, şi vrem să iubim din nou. Şi scriem din nou, căutând iubirea.
Aşa-i pe forum...
Cât mă priveşte, aşa fac şi eu, şi mă văd pe mine, în toate postările tuturor celorlalţi, şi când scriu să ajut pe cineva, mă ajut pe mine, primul.

Vă rog mult să mă iertaţi, pentru neputinţele mele, scriu mereu aspru, fiindcă iubesc puţin, sunt şi eu om, şi greşesc mult, foarte mult, dar întotdeauna îmi doresc să ajut, să fiu de folos, să slujesc, să ne sprijinim unii pe alţii, să ne întărim în neputinţele noastre, unii pe alţii, că... aşa ne cheamă şi ne învaţă Hristos, să facem. Sunt şi rămân neputincios, şi vă mulţumesc mult că mă ajutaţi, şi îmi vreţi binele, ştiu şi simt că îmi vreţi binele şi mă învaţaţi smerenia, care eu n-am cunoscut-o niciodată, dar voi, mai realizaţi şi experimentaţi ca mine, mă chemaţi la ea, cu bucurie. Da, vreau să vin.
Aş scrie mai mult, dar acesta nu e răspuns, e... o constatare. Şi din nou, o neputinţă.

Dacă vreţi, să mă pomeniţi, dar mai important, îmi doresc să mă iertaţi.

Vă îmbrăţişez în Hristos.