[Ioan_Cezar]

Puţin amuzant, puţin trist cum persistaţi cu încrâncenare în abordări atât de superficiale...
Patosul pe care îl văd la voi atunci când "analizaţi" viaţa lui Arsenie Boca şi tipul de argumente folosite îmi amintesc printre altele de patosul şi argumentele pe care şi voi şi alţi "teologi" (printre care, vai, mulţime de preoţi) le folosesc atunci când atacă psihologia, psihanaliza, psihiatria (atenţie frate Bogdan!).

Ignoranţă crasă. Dar trâmbiţată ca virtute!
Ce poate fi mai supărător, mai întristător etc. În fine...

*
Despre yoga, din nou, aşadar...
Viitorul monah făcea exerciţii de concentrare (evident şi de relaxare, probabil şi de însănătoşire a ochilor etc.).
Şi ce-i cu asta? Ce e atât de îngrozitor ca un tânăr, dornic de cunoaştere şi de dezvoltare a propriilor puteri, să caute căi şi mijloace noi pentru a-şi atinge idealul: acela de a deveni un om deplin, un sfânt (imaginat de un tânăr curat cu inima dar desigur naiv ca toţi tinerii).
E specific tinerilor să se implice cu entuziasm în cele mai variate domenii de activitate şi să caute, la modul eroic, precum şi exaltat-periculos, performanţe cât mai înalte în exterior şi, implicit, în raport cu sine.
Tânărul voieşte să se autodepăşească. E semn de sănătate şi virilitate sufletească, acesta. Vai celor care nu râvnesc la saemenea lucruri! Ei sunt cu siguranţă bolnavi, nătăfleţi, claponi, slab dotaţi, rebegiţi, ologi sufleşte ori, pur şi simplu, nefavorizaţi de mediul lor educativ precar.

Şi Mircea Eliade şi mulţime de intelectuali din perioada interbelică au studiat şi practicat yoga. Motivaţia lor era complexă - o ştim din scrierile lor cu caracter autobiografic, din variate alte lucrări. Şi? Şi ce-i cu asta? Era, mai întâi, un obicei cultural al vremii.
Toţi marii oameni de cultură ai României moderne şi contemporane au studiat şi practicat, printre altele, yoga.
Să fiu iertat, dar au mai şi tras câte o beţie, au mai şi bârfit, au mai şi curvit şi preacurvit etc. Unii au fost şi pederaşti.
Şi?
Şi ce voiţi să demonstraţi cu asta?
Ce aduceţi în plus faţă de ceea ce ştim încă din Gura lui Dumnezeu, prin profeţii Lui şi prin Hristos şi apoi prin Apostoli ş.a.m.d.: că omul e fiinţă căzută, că e slab şi că el caută vindecare şi mântuire etc.
Caută, se istoveşte, explorează, experimentează până când, dacă o voieşte din toată inima, vine şi izbânda - ajunge acasă, în limanul Odihnei Împărăteşti.
Adică exact aşa cum s-a întâmplat şi cu Părintele Arsenie Boca. Care a mai avut parte şi de un context istoric dintre cele mai oribile din câte se pot imagina pentru omul care caută împlinirea lăuntrică şi pacea sfântă. Ce chinuit a fost Arsenie de puternicii zilei!... Ce suplicii a trăit omul acesta! Luaţi aminte şi cutremuraţi-vă de graba grozavă şi de nebunia răutăţii voastre oarbe!

Se pare că personalitatea Părintelui e prea complexă şi prea închegată pentru piticimea hibridă a unor "creştini" de ieri, de azi şi de mâine.
V-a cam supărat şi speriat Gulliver, aşa-i?....:))))