[cristiboss56]

Avva Dorotei scrie: „Când fratele tău ţi se împotriveşte, înfrânează-ţi limba, ca să nu spui nimic cu mânie..., deplânge-l, ca nu cumva diavolul care l-a rănit prin săgeata manierii să-l ia prizonier şi să-l omoare prin pomenirea de rău, ca nu cumva astfel, din neatenţia noastră, să piară sufletul său pentru care a murit Hristos..." Părinţii spun: „Dacă tu, mustrând pe altul, eşti atras de mânie, prin aceasta îţi mulţumeşti propria ta patimă. Dar niciun om înţelept nu-şi dărâmă casa lui, chipurile, ca să înalţe casă aproapelui său". Dacă iritarea dintre voi continuă, sileşte-ţi inima ta să se roage astfel: „Dumnezeule milostive şi iubitorule de oameni..., vino acum şi ajută neputinţei noastre şi precum odinioară ai îmblânzit marea tulburată, astfel şi în acest ceas împacă inimile noastre tulburate, ca să nu ne pierzi şi să ajungem amândoi morţi în păcat..., căci, iată, candelele noastre se sting din pricina puţinului nostru untdelemn!" (adică din pricina îndurării noastre către aproapele - n.n). După această rugăciune, când inima ta se îmblânzeşte, poţi din nou cu înţelepciune şi smerenie, după porunca Apostolului, să mustri, să cerţi, să lecuieşti şi să dai învăţătură fratelui tău (vezi II Tim. 4, 2), ca unui mădular neputincios. Atunci fratele tău, dacă îşi dă seama de milostivirea sa, va primi cu credinţă învăţătura ta, iar tu prin pacea ta îi vei umple de pace şi inima lui."

Osândirea, după cum vedem, nu lecuieşte, ci aduce şi mai mult boală; nu scoate firul de pai, ci însângerează ochiul. Nu îndreaptă pe fratele ce greşeşte, ci îl înrăieşte. Rănit dureros în mândria lui, acesta fierbe, se umple de răutate împotriva celui ce-şi ia rangul de judecător cu de la sine putere şi atâta multă cuprinde inima lui, încât nici nu mai doreşte să-l vadă, nici să-l mai audă.

Sfântul Apostol Pavel dă dreptul la aceasta - spre a mustra pe cei care greşesc - nu tuturora, ci doar oamenilor duhovniceşti, procedând în aceste cazuri cu foarte mare luare-aminte: Fraţilor, - scrie el - chiar de va cădea un om în vreo greşeală, voi cei duhovniceşti indreptaţi-l pe unul ca acesta cu duhul blândeţii, luând seama la tine însuţi, ca să nu cazi şi tu în ispită! (Gal. 6, l). Marele Apostol are dreptate pe deplin. Căci care va fi folosul dacă dorim să ajutăm altuia să iasă din ispită şi noi înşine cădem într-o şi mai mare ispită?

Osândirea îşi arată starea ei vicioasă prin înrudirea cu cele mai grele păcate posibile: mandria, răutatea, pizma, ura.
Arhim. Serafim Alexiev Arhim