Raiul de pe Athos, fraților, nu e frumos doar prin darurile naturii, nici prin faptul în sine (izolat, cum ar veni) că acolo viază Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Nici natura nici Preasfânta Maria nu fac Athosul mai frumos decât alt loc frumos din lume.
Frumos este Athosul pentru lucrarea frumoasă a vieții acelor oameni ai curăției, monahii.
Frumos este Athosul pentru că dincolo de duhoarea și sângele despătimirii, locul acela e dăruit, întru rodnicie, de mireasma sfințeniei nevoitorilor.
Frumosul Athonit vine din frumosul sufletelor care se dăruiesc Domnului, cu adevărat.
Omul sfințește locul. Poate mai mult ca oriunde acest gând se vădește ca adevărat pe Muntele Despătimirii - Athosul.
*
Athosul e pretutindeni. Oriunde un om se dăruiește lui Dumnezeu în întregime, din tot sufletul.
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu mult iubește și mult ajută pe monahii athoniți. Deoarece ei cu adevărat o au pe Ea ca măicuță, ca mângâietoare, ca ocrotitoare, ca nestemat al iubirii adevărate, sfinte și sfințitoare.
Monahii athoniți sunt copiii Ei cei mai apropiați. Nu-i vorbă, copii îi suntem cu toții, dar aceia îi sunt mai apropiați deoarece o iubesc, i se dăruiesc și o ascultă întru tot binele, mai mult decât noi. Firește că Maica îi ține mai aproape, precum ei înșiși doresc aceasta, vădit.
*
Raiul athonit e nu în afară, cât mai degrabă înlăuntrul inimilor acelor bărbați și în relațiile frumoase dintre ei, precum și dintre ei (fiecare și laolaltă) și Cer.
Ferice de omul care, nefiind cu trupul pe Athos, poate fi, prin inima lui, un athonit!
Din fericire sunt mulți așa, athoniți fără chilie în Athos, răspândiți pe întreg Pământul. Slavă Domnului!
|