Bolile copiilor sunt o pedeapsă pentru păcatele părinților?
Din experiență, știm totuși că boala copilului este pedeapsa pentru păcatele părinților. Pot fi păziți copiii de astfel de boli? Sigur că bolile sunt diferite. Există unele care, cu siguranță, au sursa în păcatele părinților. Acestea sunt cele care se produc din cauza faptului că părinții fumează, beau excesiv sau nu se abțin, încălcând porunca a șaptea a decalogului: „Să nu curvești!” (Ieșirea 20, 14), adică acele boli care provin direct din păcatele părintești. În aceste cazuri, trebuie să avem în vedere mai mult cauza bolii decât efectul ei.
Dacă avem în vedere faptul că omul, în general, este supus bolii, trebuie să ținem minte că natura umană s-a alterat nu din cauza păcatelor proprii, ci în urma căderii protopărinților noștri; astfel, în firea noastră au intrat bolile, necazurile și chiar moartea. De aceea, viața evlavioasă a părinților nu reprezintă o garanție a sănătății copiilor. Se poate întâmpla ca unor părinți evlavioși să le moară copiii de mici sau să fie bolnavi, așa cum s-a întâmplat cu prințul martir Alexie.
După cuvântul Evangheliei, boala nu este în mod obligatoriu rezultatul păcatului săvârșit de om sau de părinții acestuia, dar asta, desigur, nu înseamnă că aceștia nu trebuie să se gândească mai bine la urmările stilului lor de viață pentru sănătatea copiilor. În cazuri de patimi grele (cum ar fi băutura sau narcomania), totul este foarte clar, dar același lucru se întâmplă și atunci când păcatele sunt mai fine.
Patimile peste care omul nu a putut trece, dar pe care le recunoaște, îi denaturează compoziția trupească, ceea ce are repercusiuni grave asupra copiilor. Aceasta nu înseamnă că și copiii vor cădea obligatoriu, dar vor avea o predilecție spre asta, de aceea trebuie ținut minte că acest pericol este aproape de ei.
Pr. Maxim Kozlov
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|