"Orice păcătos, care face pe placul patimii sale, poartă război împotriva lui Dumnezeu aşa cum satana s-a răzvrătit cândva şi a pornit război în cer împotriva lui Dumnezeu ca să iasă din supunerea faţă de El şi să trăiască după voia sa.

Atunci când cel mândru, cel iubitor de slavă deşartă, cel iubitor de sine, cel iubitor de slavă omenească, cel iubitor de stăpânire, cel crud, cel mânios, cel invidios, cel semeţ, cel îngâmfat, cel neascultător şi alţii îşi satisfac patima şi pentru „eul” lor îi înjosesc pe alţii, prin aceasta ridică sabia, ca să zic aşa, asupra lui Dumnezeu, ca şi cum I-ar zice lui Hristos: "Nu vrem să urmăm pildei Tale, nu vrem să fim blânzi şi fără de răutate! Legea Ta nu ne place! Oamenii să ni se supună şi să ne slujească nouă, nu noi lor!"

Izbăveşte-ne, Doamne, de o asemenea întunecare! Cu cei mândri, aşa se şi întâmplă de obicei. Dacă nu se opresc la timp, dacă nu se pocăiesc, devin potrivnici ai lui Dumnezeu. Prin orice păcat, chiar şi printr-unul mic, în suflet slăbeşte harul lui Dumnezeu, iar prin păcatele de moarte, oamenii îl pierd cu desăvârşire şi devin vrednici de pedeapsa veşnică.

Cei mândri ies de sub stăpânirea legii lui Dumnezeu; ca atare, se lipsesc singuri de apărarea şi ocrotirea dumnezeiască. Ei suferă înfrângere în toate căile lor. Trăind cu trupul, sunt deja morţi cu sufletul şi încă din timpul vieţii trăiesc muncile gheenei: singurătatea, lâncezeala mohorâtă, tristeţea, răutatea, ura, sterpiciunea, întunecarea şi deznădejdea."

(Schiigumenul Sava, Cum să biruim mândria)