[Monnis]

În prealabil postat de Mihailc

Mă interesează mai mult experienţa şi înţelegerea pozitivă a tot ceea ce înseamnă "îmi pasă" de pe poziţia celui ce dăruieşte, nu neapărat aplicaţiile subversive ale "bunăvoinţei". Dar asta nu înseamnă că nu sunt atent la orice poziţie exprimată pe acest topic.

Din experienţa mea, când îţi pasă într-adevăr de cineva simţi şi nevoia concretă de a dărui, de a te implica şi nu doar la modul declarativ. Şi am mai constatat că, de regulă, când îţi pasă, nu este întâmplător, ci persoana respectivă chiar are nevoie ca ţie să îţi pese şi să te manifeşti într-un fel. Pe scurt, este un sentiment extraordinar să dăruieşti şi e şi mai minunat atunci când ai identificat corect atât darul cât şi persoana beneficiară (cred că ţine cumva şi de discernământ). Recunosc însă că eu nu prea despic firul în patru, acordând mai mult credit intuiţiei.

Sunt însă şi situaţii când îţi pasă, te implici, dar există şi durere; altfel spus, atunci când îţi pasă, îţi asumi cumva şi durerea celuilalt. Acum am în minte exemplul a două dintre prietenele mele, ambele implicate în activităţi de ajutorare a copilaşilor bolnavi de cancer. Se ataşează de copii, povestesc despre ei şi apoi sunt zile în care li se citeşte durerea pe chip. Sunt zile în care încă un copilaş a plecat la Domnul, după multă suferinţă.