Credincioșii din partea de nord a orașului prahovean Sinaia se pot ruga de ieri, 16 iulie, într-o nouă biserică. Locașul de cult, cu hramurile „Nașterea Maicii Domnului” și „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Mitropolitul Banatului”, a fost binecuvântat de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
După 16 ani de așteptare, credincioșii din cartierul Cumpătul al orașului prahovean Sinaia, Protopopiatul Câmpina, se pot ruga într-o biserică mai aproape de locuințele lor. Slujba de binecuvântare a bisericii Parohiei Sinaia 3 prin stropire cu apă sfințită a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, înconjurat de un sobor de preoți din care au făcut parte: arhim. Veniamin Goreanu, consilier administrativ bisericesc eparhial, arhim. Macarie Bogus, starețul Mănăstirii Sinaia, pr. protoiereu Grigore Melnic și preoți de la parohiile din împrejurimi. Locașul de cult, pe lângă hramul „Nașterea Maicii Domnului”, primit la punerea pietrei de temelie în anul 1999, a mai primit hramul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul pompierilor din țara noastră, deoarece noua biserică a fost ridicată, începând cu anul 2001, de angajații Detașamentului de Pompieri Sinaia în incinta instituției.
După slujba de binecuvântare, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a vorbit despre necesitatea unei biserici într-o comunitate. „Cei care vin la biserică, cei care doresc să-și schimbe viața și să asculte cuvintele Domnului se pregătesc în biserică pentru petrecerea lor din veșnicie. De aceea, Biserica este sfințitoare și mântuitoare a vieții celor care își plâng în ea păcatele. Fără Biserică, fără lucrarea ei sfințitoare, fără întâlnirea cu Dumnezeu, care se realizează mai ales în biserică și în mod deplin atunci când ne împărtășim cu preacuratul Său Trup și cu scumpul Său Sânge, nu putem face nimic. Toate aceste lucruri ne arată că Biserica este cea mai importantă instituție către care noi putem alerga, fiindcă ea a fost întemeiată nu de un om, ci de Dumnezeu, de Fiul lui Dumnezeu făcut Om din iubire față de noi, oamenii. De aceea, până la sfârșitul veacurilor, la cârma Bisericii nu stau oamenii, indiferent de funcție și de slujirea lor, ci în primul rând stă Domnul Iisus Hristos, Cel care a întemeiat-o”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.
Biserica, a mai subliniat ierarhul, îi reprezintă pe „cei care Îl caută pe Dumnezeu” și este „cea care adună pe oameni întru comuniunea Preasfintei Treimi, în comparație cu diavolul care dezbină pe oameni”. „O nouă biserică este o nouă scară către cer, o nouă cale, o nouă poartă care se deschide către Dumnezeu. Nu se poate realiza comuniunea cu Dumnezeu sau apropierea de El intrând în biserică doar de câteva ori în viață, și anume la Botez, Cununie și, eventual, la înmormântarea cuiva apropiat. Este doar o iluzie pe care ne-o facem, pentru că de Biserică avem nevoie permanent. Când vă iubiți părinții și îi prețuiți, doriți întotdeauna să aveți o legătură cu ei, fie că este directă, fie indirectă, prin scrisoare ori telefon. Același lucru se realizează și între noi și Dumnezeu, iar întâlnirea cu El are loc în biserică”, a evidențiat Preasfinția Sa.
La final, ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să contribuie la înfrumusețarea locașului de cult, la înveșmântarea lui cu pictură și la împodobirea cu mobilier bisericesc. Din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a conferit Diploma omagială „Sfântul Ioan Gură de Aur” cu medalie mai multor persoane: părintele Constantin George Ciocoiu, parohul Parohiei Sinaia 3; Nicolae Popescu, inspector-șef al ISU Prahova; lui Adrian Andrei, comandantul Detașamentului de Pompieri Sinaia; Ion Ene, plutonier adjutant. De asemenea, Diploma „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor” a fost acordată Detașamentului de Pompieri Sinaia și inginerilor Gheorghe Sărățeanu și Cris*tian Claudiu Fălcescu, iar Distincția de vrednicie cu chipul Maicii Domnului a fost acordată Marianei Miu Grigorescu.
Părintele protoiereu Grigore Melnic a adresat mulțumiri ierarhului, preoților și credincioșilor prezenți, iar pr. paroh Constantin George Ciocoiu și-a exprimat recunoștința față de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, față de angajații Detașamentului de Pompieri Sinaia, care sunt ctitorii locașului de cult, și față de ceilalți binefăcători. În continuare, credincioșii au participat la Sfânta Liturghie, săvârșită de un sobor de preoți, iar în cursul zilei s-au putut închina în Sfântul Altar.
Inițial, acest locaș de cult avea statutul de capelă miliară, dar din anul 2013, când între ISU Prahova și Arhiepiscopia Bucureștilor s-a încheiat un protocol, biserica și-a schimbat destinația în biserică parohială care va deservi nevoile spirituale ale credincioșilor ortodocși din partea de nord a orașului Sinaia.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|