[Ioan_Cezar]

"Lăsaţi copiii să vină la Mine..." are un sens pe care constatăm cu puterea evidenţei că Biserica îl cultivă dintotdeauna, începînd cu grija pentru mamă şi făt în timpul gravidităţii, Botezul etc.
Domnul se adresează unui public format mai ales din adulţi, aşadar din oameni care înaintaseră în timpul vieţii pământeşti adunînd mulţime de păcate - în acest caz trimiterea la inocenţa copiilor este un mijloc de a reîmprospăta ochii sufletului celor păcătoşi iar nu un discurs centrat pe soarta copiilor... Implicit însă avem tendinţa să mutăm discursul asupra copiilor. Nu ştiu dacă această mişcare e întemeiată şi fructoasă.
Aşadar nu cred că Domnul ne dezvăluie că Împărăţia Cerurilor este a copiilor ci, mai degrabă, ne arată că adulţii care sunt curaţi sufleteşte ca pruncii vor intra în Împărăţie - ceilalţi, nu. Hristos se adresează păcătoşilor, oilor rătăcite, curvelor şi ucigaşilor etc., pentru a-i orienta în pocăinţă. Cuvântul adresat celor inocenţi e unul secundar şi serveşte de obicei ca mijloc cu valoare pedagogică.

Totuşi, când nu voim cu nici un preţ să ne pocăim, când avem urechea surdă la chemarea Domnului, putem desigur să avem impresia că Hristos vorbeşte orice şi oricui, doar nouă, păcătoşilor, nu ne suflă o vorbă... Şi atunci deplasăm, răstălmăcim, scornim, exagerăm ş.a.m.d.

Hristos este Păstorul Care îşi caută oaia rătăcită, o găseşte şi o trage în Staul, prin Uşă. Nu e aplaudacul infantilităţii, ci în primul rând păstorul şi vindecătorul maturităţii îmbolnăvite pe care o trage de la boală şi moarte, la Viaţă.