Citat:
În prealabil postat de AGabriela
Uneori ne putem simti singuri si daca avem 1000 de prieteni carora le pasa de noi...aceasta singuratate trebuie si ea acceptata intr-un anume fel...dar cum?
|
Singurătatea de acest fel este o prăpastie fără fund și o sete imposibil de astâmpărat cu apa chioară a autosugestiei. N-ai să găsești nicăieri rețete care să te scutescă de suferință, mai ales atunci când pierderea a atras cu ea în neant o bună parte din tine. Totuși, dacă mai ai capacitatea de a te amăgi pe tine însăți cu ceva consolări secundare nu ezita să profiți de acest defect salvator al naturii umane. Nu-ți vor rezolva problemele, însă te ajută să te târâi spre viitor cu o oarecare agilitate. Mulți reușesc cu succes să-și fraierească luciditatea cu tot felul paleative ridicole, câteodată la fel de necesare ca paiele de care agață înecatul în ultima clipă. Demonii angoasei singurătății sunt imposibil de înfrânt, trăim cu ei în cârcă până la moarte cel puțin.