[Ioan_Cezar]

Ei, dacă tot m-am apucat să trântesc atâtea, apăi mă silesc s-o duc până la capăt, să ştiu o treabă...
Sophia, sper să fii pe aici şi să citeşti, întrucât scriu în primul rând pentru tine.

*
Sunt momente ori perioade în viaţa noastră când devenim deosebit de confuzi. În interior, în plan emoţional, această stare e însoţită de obicei de tulburare (ori de stingerea vreunei trăiri), nu neapărat de încâlceala conştientizată ca atare a gândurilor. Adică deşi emoţional simţim tumult (ori dimpotrivă, simţim chiar apatie, aplatizare, poate chiar lipsa vreunei mişcări emoţionale), în minte ni se pare că lucrurile ne sunt clare, limpezi. Deşi, la o analiză ulterioară putem sesiza că eram de fapt foarte încâlciţi, neclari, întortocheaţi şi contradictorii, cumva..
Confuzia poate deveni, prin repetarea stării şi prin întărirea ei cu unele succese adaptative (oamenii confuzi sunt adeseori ajutaţi, susţinuţi emoţionali, li se dă atenţie, li se arată o îngăduinţă mai mare etc.), o trăsătură de personalitate, un pattern caracteristic pentru un om. Aşa încât poţi să spui pe scurt despre cineva, ca un mini-portret-robot: a, ştiu, confuzul ăla...
În fine, confuzia apare şi ca semn, uneori ca simptom, în manifestarea unor boli sau tulburări ale stării mintale (intoxicaţii, nu neapărat alcoolice ori tabagice; starea de şoc traumatic; depresie; varii psihoze).

Ar fi multe de spus pe tema aceasta, a confuziei. S-au scris deja tratate întregi.
Eu mă opresc doar aici:
1) Una din căile de abordare curativă a confuziei, a cărei eficienţă a fost demonstrată fără dubii, este analiza stărilor eului şi lucrul cu ele în analiza tranzacţională. Una din tehnicile simple folosite de terapeuţii AT este aşazisa "tehnică a scaunelor" când, ca să spun pe scurt, persoana îşi exprimă poziţia faţă de un eveniment, situaţie etc. succesiv din punctul de vedere al unei stări a eului (adult, copil liber, copil rebel, copil adaptat, părinte grijuliu/hrănitor, părinte normativ). Cu acest prilej se realizează atât o serie de conştientizări privind predominanţa unei stări sau a alteia în raport cu celelalte stări ale eului, cât şi anumite procese de contaminare sau chiar excluziune a unei stări din pricina dominanţei alteia, precum şi redistribuirea energiei psihice în mod adecvat/adaptat la situaţie etc. Multe conflicte interne se pot stinge ori măcar se developează folosind doar această tehnică. Mai sunt şi multe altele, încă...
2) Confuzia, aşa cum o cunosc eu din viaţa de credinţă, nu vine atât de la o slabă însuşire a catehismului, ci mai întotdeauna, cred, de la necurăţia inimii. Acolo unde sunt patimi, acolo e confuzie. Mintea se limpezeşte extraordinar, însă, când renunţăm să ne mai agăţăm de surogatul vreunei patimi. Iar când vine şi rugăciune cu multă căinţă, cu duh umilit, cu recunoaşterea îngrozită a greşelilor şi răutăţilor proprii, am sesizat că se lasă şi pace, şi claritate şi ...toate. Răsar şi nădejdea, încrederea în Pronie, înţelegerea Scripturii, toate...
Dar pentru aceasta trebe niţică bunăvoinţă, niscaiva credinţă şi un strop de lepădare de sine. Adică de schemele obişnuite prin care ne creăm imaginea preferată despre noi şi despre lume.
Sunt supărat pe Sophia, adeseori, pentru că se încăpăţânează să se ţină la scepticism şi confuzie, când ar fi atât de uşor şi de binefăcător să se deschidă sufleteşte spre o lumină mai blândă şi mai curată. Ar deveni ea însăşi mai liniştită, mai inspirată, mai puternică, cred. Şi totodată mai liberă şi mai creativă, cu bucuria de a trăi.
Dar asta e doar o impresie de-a mea, cine ştie cu ce situaţii curente de viaţă se confruntă Sophia, zi de zi, de ani şi ani, pesemne. Nu e bine să osândim, că nu ştim mai nimic uneori despre omul pe care îl percepem într-un fel sau altul. Aşa că îmi cer iertare de la Sophia că m-am burzuluit iarăşi, în mod nepotrivit, la textul ei... Te rog să mă ierţi, Sophia, pentru că ţi-am greşit, poate, de prea multe ori...