La Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din localitatea nemțeană Cuiejdi, Protopopiatul Piatra Neamț, a fost oficiată ieri, 2 august, o slujbă
de pomenire pentru părintele profesor Constantin Mihoc, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București și fost paroh al Parohiei Ortodoxe Române „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil“ din Berlin, Germania,
la 6 ani de la trecerea sa la Domnul.
Prin grija părintelui Florin Gheorghe Sfarghie, parohul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Cuiejdi, și la dorința credincioșilor, la această parohie, în fiecare an în luna august, se oficiază slujbe de pomenire pentru cel care și-a pus viața la temelia bisericii din Berlin. Și anul acesta, la slujba Parastasului, oficiată după Sfânta Liturghie, au participat foști colegi de seminar și de facultate, membri ai familiei, precum și numeroși credincioși, care l-au avut pe părintele Constantin ca părinte duhovnicesc.
Din soborul de preoți care au oficiat slujba Parastasului au făcut parte: pr. Dan Mihoc, de la Parohia "Buna Vestire”, localitatea Sfântul Ilie, județul Suceava; pr. Ioan Pietrariu, de la Parohia `Adormirea Maicii Domnului” - Precista 1 din Piatra Neamț; pr. Ioan Papuc, de la Parohia `Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Piatra Neamț, și pr. Florin Gheorghe Sfarghie, de la Parohia `Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și `Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, localitatea Cuiejdi, județul
Neamț. După slujba Parastasului, a urmat agapa frățească la care a participat tot satul.
În ziua de 4 august 2009, în timp ce lucra cu cei câțiva muncitori pe șantierul locașului de rugăciune din Berlin, zidul unei construcții mai vechi s-a dărâmat peste părintele Constantin și peste cel care îi era alături. Părintele Constantin a rămas viu în sufletele celor care l-au cunoscut, prin povățuirile sale duhovnicești, dar mai ales prin faptele sale, demne de un vrednic slujitor al Sfântului Altar.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|