Cred ca cel mai frumos raspuns la aceasta problema l-a dat C S Lewis.
Daca ne intrebam cum este posibil ca sfintii sa fie in har si in acelasi timp sa se vada pe ei insisi ca fiind foarte pacatosi , trebuie sa avem in vedere faptul ca sfintii spun adevarul.
Aici nu e vorba de o falsa smerenie sau ipocrizie, si cu atat mai putin de minciuna sau de inselare. Daca realitatea nu ar fi asta, daca sfintii ar minti sau ar avea iluzii cand spun ca sunt cei mai pacatosi, atunci ajungem la blasfemie, fiindca e ca si cum am spune ca harul lui Dumnezeu ii conduce pe sfinti la o stare de iluzie in care ei se vad ca fiind pacatosi dar de fapt nu sunt. Or harul lui Dumnezeu ne arata realitatea noastra, nu ne minte si nici nu ne conduce la trairi iluzorii si inselare.
Intr-adevar, atunci cand vine harul la sfinti, ei realizeaza ca pana atunci au stat in iad. Hristos Insusi S-a pogorat la iadul nostru ca sa ne scoata de acolo. Gasim ceva asemanator la Sf Siluan Athonitul. Harul NU e meritul sfintilor, e dar de la Dumnezeu. Poate ca Dumnezeu are in vedere stradania omului, dar stradania omului e nimic pe langa harul Lui.
Noi suntem pacatosi, chiar si sfintii sunt pacatosi. Diferenta intre noi si ei este ca ei stiu asta. Si o stiu fiindca harul le arata adevarata realitate a noastra, a tuturor.
|