Nu-i o parabolă, ci o realitate, dar văzută în lumina harului.
Îi numim sfinți nu pentru că sunt fără păcat, ci pentru că sunt sfințiți de harul lui Dumnezeu, Singurul care este sfânt și care sfințește ceea ce atinge.
Un sfânt este, deci, un om locuit într-o mare măsură de harul Duhului Sfânt. El se află într-o stare de receptivitate față de acest har, iar aceasta înseamnă smerenie, golire de sine (ca să-i facă loc lui Dumnezeu) și respingerea păcatului, pe măsură ce îl vede în sine, căci unde este păcat nu are loc Dumnezeu.
|