[Mihailc]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Binevenită precizare, Mihai, mulţumesc.
În ultima parte spune că pruncul nu primeşte din botezul mamei sale. Pentru cei care mai aveau îndoieli sau înclinaţii speculative relativ la chestiunea asta, iată că s-a arătat un liman. De-or voi să poposească.
Eu mă gândeam, Mihai, când citeam, că deşi copilul nu primeşte din botezul mamei, totuşi beneficiază de el. Una e să ai parte (părtăşie) cu o mamă botezată, altfel să fii în mama nebotezată. Într-un fel se dezvoltă o viaţă într-un mediu deja curăţit şi luminat prin har, altfel într-un mediu lipsit de aceste însuşiri.
Apoi, am sesizat o tendinţă accentuată fie spre partea materială a Tainei fie spre speculaţia prea neîngrădită, care lasă lucrurile în aer (fără vreo virtute implicită aici, ci doar de dragul de a le lăsa aşa).
M-aş opri deocamdată la interpretarea substanţialistă, cu accent pe prezenţa fizică a Împărtăşaniei în corpul mamei (de unde ajunge, pe cale sangvină, în corpul copilului). Cred că, în ciuda prezenţei fizice, Taina aceasta nu se reduce la aspectul bio-fizico-chimic, ci de abia de acum încolo începe. Dacă vedem Taina reducîndu-se la substanţă, la intrarea substanţei în metabolismul corpului, cred că suntem cu totul afară din Biserică, anume în magie vulgară, ca să zic aşa.... Modul substanţialist de a reduce Tainele constituie, cred, un refuz de a da curs mişcării duhovniceşti propuse prin "stimulul" material. Degeaba ingerez Împărtăşania, fie şi ca adult, dacă starea mea sufletească/duhovnicească este nepotrivită (de respingere caprină, egofilică). Rezultatul este deja cunoscut, o spune şi Apostolul, vom fi ştiind-o/experiat-o fiecare în felul lui...
Nu pot accepta nici interpretarea substanţialistă a lui Alin, care tinde a reduce relaţia mamă-copil la influenţa hormonilor stresului etc. Acesta e doar un aspect al relaţiei, embriogeneza şi celelalte nu sunt limitate doar la atât.
Problema cred că rămâne (oare eşti de acord?): cum putem cugeta duhovniceşte asupra acestor realităţi care ne vin mai întâi în învelişul lor material (în afara sau înlăuntrul corpului, însă tot văzut, substanţial)? Cum putem trece mai departe la înţelesuri "subţiri" (sau simple) fără a ne poticni de natura (treapta) fizică? Şi totodată fără a o nega.

Mulţumesc la rândul meu, printre altele, pentru că ai luat în serios conţinutul canonului, comentându-l echilibrat şi detaşat de prejudecăţi.
Canonul lămureşte încă de la prima lectură cel puţin un lucru: lucrarea Sfintelor Taine în om este ipostatică, cu alte cuvinte din momentul când preotul rosteşte: "se botează roaba lui Dumnezeu Georgeta" "se cuminecă roaba lui Dumnezeu Georgeta" etc, "beneficiara" lucrării dumnezeieşti este Georgeta şi nimeni altcineva. Efectul benefic al Sfintelor Taine asupra Georgetei se poate transmite mai departe persoanelor din jur sau copilului din pântece, de altfel aceasta este şi chemarea de căpătâi a creştinului, de a fi slujitor al liturghiei de după Liturghie în tot locul şi în toată vremea.
Zăpăceala intervine în clipa când transformăm Taina în obiect de analiză logică pluridisciplinară. Deşi se numeşte Taină, noi o tratăm ca pe o problemă care trebuie soluţionată nediferenţiat, de la cap la coadă, obiectivând-o până la alterarea calităţii excepţionale de Taină. Luther, în încercarea de a contesta idolatrizarea euharistiei în doctrina scolastică a transsubstanţierii, a căzut în extrema cealaltă, sugerând că "speciile sacramentale" remorchează harul cumva clandestin. Ortodocşii de odinioară n-au mers niciodată atât de departe în excesul de explicit precum au procedat, în direcţii opuse, catolicii şi primii protestanţi. Au ştiut unde se găseşte hotarul dincolo de care limbajul se desprinde de Logos şi o ia razna. Noi oare de ce nu le urmăm exemplul?