Vorbim de taine mari și mă tem să nu greșim, căci fără a avea o minte luminată de Duhul Sfânt nu putem să înțelegem cele duhovnicești. Eu cam atât reușesc să înțeleg până acum: Pâinea și vinul devin Trup și Sânge prin pogorârea Duhului Sfânt, tot așa cum Hristos a luat trup din Fecioară. Trupul Său a rămas omenesc, dar unit cu ipostasul Său divin, în Duhul Sfânt.
La fel, Împărtășania, fără a înceta să fie pâine și vin, devine Trup și Sânge al lui Hristos cel Înviat. Dar după cum cine Îl atingea pe Hristos în trup nu atingea ființa lui Dumnezeu, așa și noi, primind Trupul și Sângele Său nu ne unim cu El după ființă. Cred că oricine este de acord cu asta, căci Dumnezeu este intangibil în ființa Sa. Prin urmare, ne unim cu El tot prin mijlocirea Duhului Sfânt, adică a harului, căci, din nou, persoanele noastre nu se pot uni cu o Persoană a Dumnezeirii.
Orice corecție este binevenită.
|