Citat:
În prealabil postat de delia31
Nu-l putem iubi pe Dumnezeu, sfidand aproapele, dar nici pe aproapele,
incalcand randuielile lui Dumnezeu.
|
Sa nu confundam poruncile morale cu rutina spirituala.
Nu-ti cere prietenul sa mergi la furat sau la curve cu el si trebuie sa-i faci pe plac sa nu-l dezamagesti.
Ci doar sa renunti la ceva care te avantajeaza strict pe tine - asa cum a spus-o destul de clar si tu, o renuntare care nu te pagubeste practic pe tine nimic (si nici pe altii) pentru a face o bucurie unui prieten sau macar pentru a nu-l supara intr-un moment unic in viata.
Iar lucrurile se pot extinde si la alte situatii de viata in care tindem sa devenim farisei, si poate nu de putine ori sa facem din Dumnezeu o scuza pentru prea putina noastra iubire si rea voire.
Ceea ce ar trebui sa dobandeasca in primul rand un credincios autentic, ar fi trairea evanghelica, ca simtire si fapta vizavi de aproapele sau, ori exista riscul ca tocmai acolo sa ne poticnim si ca scuza pentru ne-iubire sa-L punem tocmai pe cel care ne-a predicat-o, ceea ce cred ca poate fi un pacat mai mare decat toate celelalte la un loc.