View Single Post
  #964  
Vechi 18.08.2015, 16:22:55
CristianR's Avatar
CristianR CristianR is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.310
Implicit

Cred că erau botezați deja, prin darul Duhului Sfânt care venise asupra lor nemijlocit de materie. Li s-a mai săvârșit, însă, partea văzută a tainei care, chiar dacă neesențială (din moment ce materia mijlocitoare poate lipsi în mod excepțional), trebuia făcută ca semn văzut al asumării credinței în Hristos și ca bornă a începerii vieții noi în Biserică a proaspeților credincioși.

Mi se pare similar cu practica actuală a Bisericii pentru cei care au primit botezul într-o situație de urgență și n-au avut parte de toată rânduiala. Cu toate acestea, darul Duhului Sfânt al nașterii din nou îl primiseră deja.

Ar mai fi un aspect la care ar trebui să medităm. Când vorbim de har, cred că trebuie să avem în vedere că acesta este de mai multe feluri, că lucrează specific în fiecare Tană a Bisericii, precum și în afara Tainelor. De aceea o Taină nu poate fi suplinită de o alta, chiar dacă prin toate ni se dau energiile necreate ale Dumnezeirii și prin toate ne unim cu Hristos și toate sunt mântuitoare. Dar prin botez ni se dă harul nașterii din nou, prin împărtășanie harul unirii depline cu Hristos (și în duh, dar și în trup), prin nuntă harul unirii dintre soți și cu Hristos, prin spovedanie harul iertării ș.a.m.d.
Reply With Quote