Ca şi acest răspuns?:

Interesant mod de încerca să justifici păcatul apelând la dragostea faţă de aproapele. În acest caz este de înţeles să dai un sens pervertit unor situaţii destul de clare.

Posturile randuite ca marturisire a lui Hristos (Cuv. Paisie Aghioritul)

Părinte, oamenii care trăiesc duhovniceşte în lume trebuie să arate celor lumeşti că postesc?

– Când e vorba de posturile rânduite de Biserica noastră – miercurea, vinerea, posturile mari – atunci trebuie, pentru că aceasta este o mărturisire a credinţei. Însă celelalte posturi, care se fac din nevoinţă, pentru dragostea lui Hristos, sau pentru a fi auzită rugăciunea noastră într-o anumită cerere, trebuie să se facă în ascuns”.


Postul şi sminteala (Parintele Epifanie Teodoropulos)
Unii spun:

– Nu postim când ne aflăm la vreo întrunire ca să nu supărăm sau să smintim pe cineva cu ceea ce facem. Şi comentau, spunând: oare, Hristos n-a spus ca să nu ne arătăm că postim, precum făceau şi fariseii cei făţarnici?

Stareţul a răspuns la asta în felul următor:

– Când postim, sau şi atunci când facem orice altă faptă bună, trebuie să acţionăm cu cuget smerit, ca nişte “robi netrebnici”, ascultând de poruncile Bisericii. Şi asta indiferent dacă ne văd sau nu ne văd oamenii. Aşa cum nu trebuie nici să ne temem de dojana şi comentariile lor când ne facem datoria faţă de poruncile lui Dumnezeu. Nu este corect ca în privinţa asta să depindem de faptul că se mâhneşte sau “se sminteşte” cineva.

Dacă noi ne facem datoria noastră, responsabilitatea smintelii cade asupra celui ce se sminteşte, care într-o ultimă analiză fie nu recunoaşte autoritatea lui Hristos şi a Bisericii Sale asupra vieţii noastre, fie că încearcă să-şi justifice propria sa slăbiciune. Ne gândim la aceia ce se vor “sminti”, când ne vor vedea că postim, şi nu ne gândim la cei ce ne văd că nu postim, eventual, că suntem creştini ortodocşi. In acest din urmă caz responsabilitatea smintelii cade în întregime asupra noastră, deoarece noi suntem călcătorii poruncii.

Pe de altă parte dacă această silogistică o aplicăm şi în celelalte porunci ale Bisericii, desfiinţăm toată legea morală a lui Dumnezeu. De pildă vreau să merg la biserică. Dar aproape întotdeauna voi întâlni oameni pe drum. Şi mă gândesc: “Dacă intru înlăuntru şi mă văd, dacă sunt atei şi potrivnici lui Hristos, se vor deranja şi se vor întărâta. Dacă sunt creştini evlavioşi, vor spune: “Ce creştin bun! Merge la biserică!” şi lauda lor îmi va răpi folosul mergerii la biserică. Aşadar, să nu merg la biserică. Voi merge la biserică atunci când nu mă va vedea nimeni”. Şi astfel s-a dus cu mersul la biserică. Unde s-au mai auzit acestea? Care Evanghelie spune astfel de lucruri?

Nu este dragoste adevarata aceea care incalca postul (Parintele Arsenie Muscalu)

– Cum putem sa postim atunci cand un prieten ne gateste ceva de dulce: daca mancam incalcam postul, iar daca nu mancam nu tinem dragostea aproapelui?

– E o intrebare care se pune de foarte multi oameni. Porunca dragostei este porunca desavarsirii, dragostea este cununa tuturor virtutiilor. Sa ne intrebam intai: cine ne-a adus intai porunca dragostei? Porunca dragostei ne-a adus-o Mantuitorul Hristos. Biserica este pastratoarea poruncilor Lui. Biserica insa ne recomanda postul, atunci ce facem? Nu ascultam de Biserica, nu ascultam de Mantuitorul Hristos. Atunci in numele carui fel de dragoste sa incalcam porunca postului? Si aici este vorba de o neintelegere. As zice ca atunci cand este un post randuit de Biserica, trebuie sa il respectam.

Nu este dragoste adevarata aceea care incalca postul. Faptul de a ne cere cineva sa nu ascultam de Biserica dovedeste ca el nu asculta de Biserica, deci in numele cui ne cere sa ascultam de porunca dragostei? Ce fel de dragoste este?

Deci atunci cand Biserica ne randuieste vreme de post, trebuie sa ascultam mai mult de Ea, pentru ca daca vom asculta de Ea, ascultand-o vom ajunge si la dragoste pe calea credintei si a postului. Sa renuntam la post din dragoste pentru aproapele, pentru a nu-l intrista, numai atunci cand e vorba de un post particular, adica avem noi o nevointa a noastra, in afara celor randuite de Biserica. Atunci putem sa reununtam la ea de dragul aproapelui, pentru a nu-l mahni.

Deci cand e vorba de un post particular, renuntam la el pentru aproapele, dar cand e vorba de un post randuit de Biserica, e mai bine sa spunem cu smerenie ca postim, caci vom marturisi prin asta pe Hristos.

Hâc! Bergenbier - prientenii ştiu de ce. Asta ai vrut să spui?

Şi cum l-ai fi făcut tu să înţeleagă dragostea ta faţă de el prin pogorământul pe care l-ai făcut, el, care nu dă doi bani pe postul tău (dovada - petrecere în post) şi care clar nu ascultă de Biserică?