[Corinusha]

În prealabil postat de sophia

Ca una care s-a framantat mult si a citit mult in acest domeniu pot sa spun ca temerile celor care nu pot adopta nu sunt prejudecati, sunt realitati.
La fel anumite sentimente si intrebari ale parintilor adoptatori nu sunt infantilisme sau prostii.

Ca una care a fost adoptata si care cunoste alti oameni care au adoptat, pot spune ca acele entimentesi intrebari ale parintilor adoptatori sunt in majoritate infantilisme sau prostii.

Unii spun: ei ce, un copil este un copil, indiferent de unde este. Nu este asa!!!
Una este copilul tau propriu si alta copilul adoptat, un copil strain.
Ca dovada: pe parintii naturali nu-i controleaza nimeni la nastere si si nici dupa, ce fac cu el. Numai in situatii critice ii mai reclama careva si intervin institutiile in drept.

Pai exact asa e. Un copil e un copil, indiferent de unde este. Copilul ala nu mai e strain daca chiar isi doresc acei oameni un copil. Conteaza ca acel copil e nascut de tiganca, maghiara, saraca, bogata sau orice ar fi? de ce?

Pe cei care vor sa adopte in schimb ii controleaza pana in firul de par si inainte si dupa adoptie. Dar ce e mai grav, nimanui nu-i pasa de fapt de ei.
Da, trebuie sa fie parintii potriviti pentru copii. Dar trebuie sa fie multumiti si unii si altii ca sa functioneze relatia fara probleme.
Parintii adoptatori nu sunt sfatuiti (sau nu suficient). Iti da o poza si trebuie sa hotarasti daca iei sau nu copilul. Si daca refuzi e posibil sa nu mai capeti altul. Sau iti respinge dosarul pentru te miri ce.

E norma sa-i controleze pe parintii adoptatori in halul asta. De ce sa refuzi, bazandu-te pe o poza?! Ca poate copilul e mulatru/tigan/ehatever? De cand conteaza aparentele in cazul asta? Aaa, frica de "ce zice lumea". Pai scuza-ma, dar atunci acei oameni nici nu merita sa fie parinti daca vor doar copil dintr-o anumita categorie de oameni.

Un parinte natural are timp 9 luni de zile sa se obisnuiasca si sa se pregateasca pentru copilul ce va veni. Si tot mai apar probleme. Unul adoptiv trebuie sa fie perfect si numai actele (o gramada) conteaza.
Si de multe ori nici nu ti se spune adevarul: cu parintii, cu sanatatea etc.

Un parinte adoptator are mai mult de noua luni sa se obisnuiasca si sa se pregateasca pentru copilul ce va veni. De ce ar interesa pe cineva cine-s parintii acelui copil parasit? Cu ce te ajuta pe tine, ca parinte adoptiv asta? Da, cu sanatatea e ok sa sti adevarul. Dar si daca copilul e perfect sanatos pot aparea in timp probleme de sanatate; si daca e cumva, Doamne fereste bolnav, se poate inanatosi.

Parintii si rudele naturale au voie sa suceasca procesul adoptiei cum vor ei. Au dreptul sa intervina si sa se opuna. De ce? Daca l-au abandonat, daca nu-l pot creste?

Da si nu. Au un termen x (nu mai stiu exact cat anume) sa se razgandeasca si sa opreasca procesul adoptiei. Daca acel termen a trecut, atunci pot sa faca orice dupa, ca nu mai conteaza (legal vorbind).

Adoptia este un lucru foarte greu si delicat, un lucru de suflet. Si daca nu-l faci pe deplin constient si informat si multumi, mai bine nu-l faci. Poti sa faci mi mult rau si tie si copilului.

Corect. Adoptia e un lucru gre si delicat si, inainte a te gandesti sa faci actele pentru adoptie trebuie sa fii pe deplin constient de riscuri si beneficii.

Un copil adoptat este mai dificil decat unul natural, el vine cu un bagaj mai mult sau mai putin cunoscut, cu boli si traume.
Parintii adoptivi au o mai mare raspundere decat cei naturali.
Ce se intampla la o anumita varsta, de obicei la pubertate este o realitate si trebuie luata in calcul.

Nu neaparat. Si un copil natura poate acumula in primii ani de viata zeci de traume de care parintii nici macar nu sunt constienti si poate nu vor fi constienti niciodata. Ce se intampla la pubertate? Nu pricep? Eu si alti opii adoptati pe cre ii cnosc, am avut o pubertate si o adolescenta absolut normala, caorice alt copil natural, asa ca cuvantul " de obicei" e in plus acolo. Da, se intampla lucruri nasoale, de celemai multe ori in cazul in care printele adoptiv nu-i spune copilului din capul locului ca e adoptat; ca nu i e explica situatia. Cunosc cazuri, iar unul din cazuri mi-a fost coleg in liceu.

Nici eu nu prea inteleg de ce copii adoptati reactioneaza atat de negativ atunci cand afla adevarul. Ca se duc sa caute parintii naturali mai inteleg. Vor sa-si cunoasca radacinile, rudele. Unii mai au frati surori si pot sa nu mai fie singuri pe lume (in sensul asta). Pentru multi este si un soc intalnirea cu rudele naturale, daca ei se gasesc in conditii proaste (droguri, alcool, pe strazi, penali, etc.). Si te intrebi de ce totusi? De ce vor sa-i afle? Asta este natura.
Unii vad, afla ce vor si apoi sunt mai departe fericiti in familia adoptiva, altii dimpotriva...Nu stiu.
Am cunoscut pe cineva care a fost abandonat intr-un orfelinat (in alta tara) si a fost apoi adoptat. Este un caz mai rar de reactie: aceasta persoana nu doreste sa-si cunoasca parintii. Pur si simplu nu poate intelege si ierta faptul ca l-au abandonat. Asta simte.

Reactuoneaza urat daca te trezesti sa-i spui cand are de pe la 9-10 ani in sus, sau aca afla din alta parte adevarul. Nu inteleg de ce parinii adop[tivi nu vor sa le explice copiiilor inca de mici care e situatia.

Eu nu tin sa-mi cunosc parintii, da, sunt curioasa daca seaman fizic cu mama biologica, sunt curioasa de istoricul medical (deh, efect profesional oarecum) si de iertat am iertat-o ca m-a abandonat. Si totusi, nu ma macina curiozitatea hiar deloc. Desi as putea sa inep sa o caut si maine, pentr ca, din ce stiu, sta destul de aproape de orasul in care locuiesc.

Exista o vorba: "sangele apa nu se face." Si cred ca este o explicatie reala in multe cazuri. Si pentru cei care nu doresc sa infieze copii. Care nu vor decat un copil natural.

sau nu... ipocrizie, teama de gura lumii etc. Si stea-s sentimente firesti, oanemesti, dar cam fara valoare.


...

Avort versus abandon. Totusi sa diferentiem. Abandonul nu este o crima. Nu este omorat nimeni. Nici macar nu este in toate cazurile un pacat. Sunt situatii unde este necesar. Daca un parinte nu are posibilitatea materiala sau morala sa se ocupe de copil, mai bine renunta la el si il da la altcineva care poate sa-i ofere o viata mai buna.
Nu intotdeauna cel care renunta la copil o face din rautate, sau depravare.

Aici ar trebui mai degraba sa ne punem alta problema: da, luptam impotriva avortului, dar nu este suficient. Copilul poate fi abandonat dupa nastere. Si atunci ce s-a rezolvat? Oamenii trebuie ajutati sa accepta copilul si sa-l poata creste cum se cuvine, ei insisi.
Si nu numai parintii vor fi judecati la o adica, vom fi judecati noi toti care nu am facut ce trebuia.

Si totusi, mai bine abandon decat avort. Zic si eu, care puteam sa nu exist azi, daca mama biologica lua decizia sa ma avorteze.

Marea prostie eca legea adoptiei e groanica, si muklte familii care chiar ar putea avea grija de copii, nu au ansa sa adopte pentru ca exist niste cerinte absolut incredibile, printre altele.