Citat:
În prealabil postat de catalin2
CONȘTIÍNȚĂ, conștiințe, s. f. 1. (Fil.) Sentiment, intuiție pe care ființa umană o are despre propria existență;
|
Revezi, totuși, ce ți-a scris Mihailc. E acolo o distincție minimală dar foarte sănătoasă între termenii înrudiți. Mai exact, între accepțiunile
conștienței.
Iar dacă dorești să ai parte de o lectură cu adevărat deschizătoare de perspectivă și de o călătorie în miezul subiectului "Conștiința" (care nu e totuna cu starea de
conștiență!), îți recomand lucrarea cu același nume - autor savantul francez Henri Ey.
P.S. Definiția pe care ai postat-o mai sus este cu totul nesatisfăcătoare și minoră. Se vede ușor că e trântită de un amator semidoct - ai și tu mai mare grijă la surse!.... Ea reduce complexitatea și natura conștiinței la unul din "firele" ei cu potențial generativ - componenta afectivă. (Deși, pe de altă parte, cum preciza V. Pavelcu, putem vorbi și de o "conștiință afectivă"). În al doilea rând, specific conștiinței propriu-zise e tocmai faptul că ne oferă o priză nu doar la propria existență ci, mai ales, la raporturile dintre propria existență și lume, dintre eu și alter, dintre om și Dumnezeu, chiar.
Apoi, definiția de mai sus nu face nici o distincție între stările de conștiință și procesele de conștiință. (Despre ultimele găsești abordări fără egal în literatura lui W. James.)
În fine, ar fi multe de spus, iar lucrarea lui Ey te poate introduce și orienta în înțelegerea, destul de avansată, a conștiinței.
Bun ar fi, din literatura în limba română la care ai putea avea acces, Dicționarul de psihologie al lui P.P. Neveanu sau/și Dicționarul de Psihiatrie sub redacția prof. Predescu. În ultima lucrare poți găsi referiri și la stările de
conștiență, la care făcea trimitere Mihailc.
Spor la studiu, frate!