[antiecumenism]

XXVIII. ECLEZIOLOGIA

Agitatia provocata de unirea bisericilor face sa fie evidenta ignoranta care exista,atat in randul simplilor credinciosi,cat si in randul teologilor,fata de ceea ce este Biserica.
Ei inteleg universalitatea Bisericii ca fiind o coeziune juridica,o interdependenta reglementata de un cod.Pentru ei, Biserica este o organizatie care are legi si regulamente ,precum organizatiile natiunilor.Arhiereii,asemenea functionarilor statului,se impart in superiori si subalterni:patriarhi,arhiepiscopi,mitropoliti,epis copi.Pentru ei,o eparhie nu este ceva complet,ci o parte a unui intreg mai mare:biserica autocefala sau patriarhia.Biserica autocefala simte insa si ea nevoie de a se subordona.Cand factoii externi (precum politica,istoria,geografia) impiedica acest lucru,in randul bisericilor autocefale circula un sentiment vag de unitate redusa sau chiar de separare.
Un asemenea concept despre Biserica duce direct la papalitate.Daca universalitatea Bisericii are aceasta semnificatie,atunci Ortodoxia este vrednica de plans,caci pana acum nu a fost in stare sa se disciplineze sub un papa !
Dar nu acesta este adevarul problemei.Biserica soborniceasca pe care o marturisim in Simbolul credintei noastre nu se numeste universala pentru ca include toti crestinii de pe pamant,ci pentru ca in cadrul ei toti credinciosii gasesc intregul har si dar al lui Dumnezeu.Semnificatia catolicitatii nu are nimic de-a face cu o organizatie universala,asa cum o inteleg romano-catolicii si cei care sunt influentati de mentalitatea acestora.
Desigur,Biserica este menita a se extinde in intreaga lume,indiferent de tari,natiuni,rase,limbi;si nu este gresit sa o numesti catolica si datorita acestui aspect.Dar,asa cum umanitatea devine o idee abstracta,exista pericolul ca acelasi lucru sa se intample cu Biserica,atunci cand o consideram drept o idee abstracta,universala.Pentru ca sa inteleaga cineva bine umanitatea,este indeajuns ca el sa cunoasca un singur om,intrucat natura acelui om este comuna tuturor oamenilor din lume.
In mod similar,pentru a intelege ce este biserica soborniceasca a lui Hristos,este indeajuns sa cunosti bine o singura biserica locala.Si,la fel ca in cazul oamenilor,ceea ce le uneste nu este supunerea fata de o ierarhie,ci natura lor comuna,astfel incat bisericile locale nu sunt unite de catre papa si de catre ierarhia papala,ci de catre natura lor comuna.
O BISERICA ORTODOXA LOCALA,INDIFERENT DE DIMENSIUNEA EI SAU DE NUMARUL CREDINCIOSILOR,ESTE UNIVERSALA PRIN EA INSASI,FARA A DEPINDE DE CELELALTE.SI ESTE ASTFEL INTRUCAT NU-I LIPSESTE NIMIC DIN HARUL SI DARUL LUI DUMNEZEU.TOATE BISERICILE LOCALE DIN INTREAGA LUME NU CUPRIND MAI MULT HAR CERESC DECAT ACEA BISERICA MICA,CU CREDINCIOSI PUTINI.EA ARE PREOTII SI EPISCOPUL EI;ARE SFINTELE TAINE;ARE TRUPUL SI SANGELE LUI HRISTOS IN SFANTA IMPARTASANIE.IN CADRUL EI,ORICE SUFLET VREDNIC POATE PREZENTA SFANTULUI DUH.EA ARE INTREGUL HAR SI ADEVAR.ASADAR,CE II LIPSESTE PENTRU A FI UNIVERSALA?EA ESTE UNICA TURMA,IAR EPISCOPUL ESTE PASTORUL EI,IMAGINE A LUI HRISTOS,UNICUL PASTOR.EA ESTE ANTICIPAREA PE PAMANT A TURMEI CELEI UNA SI CU UN SINGUR PASTOR ,ESTE ANTICIPAREA NOULUI IERUSALIM.INLAUNTRUL EI,CHIAR SI IN VIATA ACEASTA,INIMILE CURATE CUNOSC IMPARATIA CERURILOR,FAGADUINTA SFANTULUI DUH.INLAUNTRUL EI,ACESTEA GASESC PACEA CARE „COVARSESTE ORICE MINTE”,PACEA CARE NU ARE NICI O LEGUTURA CU PACEA OAMENILOR:”PACEA MEA O DAU VOUA”.
„Pavel,chemat apostol al lui Hristos…Bisericii lui Dumnezeu care este in Corint…”.Da,era cu adevarat Biserica lui Dumnezeu ,chiar daca era in Corint,intr-un loc concret si limitat.
Aceasta este Biserica soborniceasca:ceva concret in spatiu,timp si persoane.Aceasta entitate concreta poate exista in mod repetat in spatiu si timp,fara a inceta sa ramana in esenta aceeasi.
Relatiile ei cu celelalte biserici locale nu sunt relatii de interdependenta jurisdictionala,ci legaturi de dragoste si har.O biserica locala este unita cu toate celelalte biserici ortodoxe locale din lume prin legatura identitatii.Asa cum una este Biserica lui Dumnezeu ,tot asa si cealalta este de asemenea Biserica lui Dumnezeu,precum si toate celelalte.Ele nu sunt separate de granitele natiunilor si nici de scopurile politice ale tarilor din care fac parte.Ele nu sunt separate nici macar de faptul ca una s-ar putea sa nu stie de existenta celeilalte.Este acelasi Trup al lui Hristos din care se impartasesc grecii,negrii din Uganda,eschimosii din Alaska si rusii din Siberia.Acelasi Sange al lui Hristos le circula in vene.Sfantul Duh le lumineaza mintile si ii calauzeste spre cunoasterea aceluiasi Adevar.
Exista,bineinteles,relatii de interdependenta intre bisericile locale,si exista canoane care le guverneaza.Totusi,aceasta interdependenta nu este o relatie de necesitate juridica,ci o legatura de respect si dragoste in libertate desavarsita,in libertatea harului.Iar canoanele nu sunt legile unui cod,ci calauze intelepte ale veacurilor de experienta duhovniceasca.
Biserica nu are nevoie de legaturi externe pentru a fi una.nu papa,patriarhul sau arhiepiscopul este cel care uneste Biserica.Biserica locala este ceva complet;nu este o parte a unui intreg mai mare.
De altminteri,relatiile dintre biserici sunt relatii ale bisericilor ,iar nu relatii care apartin in mod exclusiv episcopilor lor.Un episcop nu poate fi imaginat fara enoriasii lui,ori independent de enoriasii lui.biserica este mireasa lui Hristos.Biserica este Trupul lui Hristos,iar nu episcopul singur.
Un episcop se numeste patriarh atunci cand biserica careia ii este pastor este o patriarhie,si arhiepiscop atunci cand biserica este o arhidieceza.Cu alte cuvinte,respectul si cinstirea ii apartin bisericii locale si se trasmit prin extensie episcopului.Biserica Athenei este cea mai mare si,astazi,cea mai importanta biserica locala a Greciei.Din acest motiv,cel mai mare respect i se cuvine ei,si ea merita mai multa cinstire decat oricare alta biserica a Greciei.Parerea ei eset deosebit de importanta,iar rolul ei in solutionarea problemelor comune este semnificativ.De aceea este numita pe drept cuvant arhidieceza.Prin urmare,episcopul acestei biserici,intrucat reprezinta o biserica atat de importanta,este o persoana la fel de importanat si este numita pe drept cuvant arhiepiscop.El insusi nu este cu nimic mai mult decat un episcop obisnuit.In ordinele preotiei-diacon,preot si episcop-nu exista nici un ordin superior functiei de episcop.Titlurile de mitropolit,arhiepiscop,patriarh sau papa nu indica un nivel mai ridicat de har ecleziastic,deoarece nu exista har sacramental mai insemnat decat cel conferit unui episcop.Ele indica doar o diferenta a proeminentei bisericilor carora le sunt pastori.
Aceasta proeminenta na unei biserici in relatie cu celelate nu este ceva permanent.Depinde de circumstante interne si externe.Studiind istoria bisericii,observam ca primatul de proeminenta si respect trece de la o biserica la alta,intr-o succesiune fireasca.In timpurile apostolice,Biserica Ierusalimului avea,incontestabil,primatul autoritatii si al importantei.Il cunoscuse pe Hristos;ascultase cuvintele Lui;L-a vazut rastignit si ridicandu-Se din morti ;si asupra ei S-a pogorat intaia oara Sfantul Duh.Toti cei aflati in comuniune de credinta si viata cu ea erau siguri ca pasesc pe calea lui Hristos.De aceea,Pavel ,cand i s-a spus ca Evanghelia pe care o propovaduia nu era Evanghelia lui Hristos,s-a grabit s-o explice dinaintea Bisericii Ierusalimului,pentru ca acordul acelei biserici sa-i reduca la tacere dusmanii (Galateni 2,1-2).
Mai tarziu,acest primat a fost,incetul cu incetul,preluat de Roma.Era capitala Imperiului Roman.Biserica Romei cuprindea numerosi crestini incercati.In cadrul ei au trait si au propovaduit doi dintre cei mai importanti apostoli.Numerosi martiri i-au patat pamantul cu sangele lor.De aceea,cuvantul ei era venerabil,iar autoritatea ei in solutionarea problemelor era prodigioasa.Era insa autoritatea bisericii,nu a episcopului ei.Cand i se cerea opinia in solutionarea problemelor comune,episcopul raspundea nu in numele sau,asa cum ar face un papa in ziua de azi ci in numele bisericii sale.Sf. Clement al Romei isi incepe Epistola catre corinteni astfel:”Biserica lui Dumnezeu care se afla la Roma,catre Biserica lui Dumnezeu din Corint”.
El scrie intr-un mod prietenos si rugator ,facand cunoscuta marturia si parerea Bisercii sale privitor la ceea ce se intamplase in Biserica din Corint.In scrisoarea sa catre Biserica Romei,Sf. Ignatie Teoforul nu-l mentioneaza nicaieri pe episcopul acesteia,desi scrie ca si cum s-ar adresa bisericii care detine cu adevarat primatul in ierarhia bisericilor din vremea lui.
Cand Sf. Constantin a transferat capitala statului roman in Bizant,Roma a inceput treptat sa-si piarda vechea stralucire,devenind un oras provincial.O noua biserica locala a inceput sa se impuna constiintei lumii crestine:Biserica Constantinopolului.Roma a incercat cu invidie sa pastreze splendoarea trecutului,dar,intrucat situatia nu-i era favorabila,si-a dezvoltat incetul cu incetul binecunoscuta ecleziologie papala,pentru a-si asigura in mod teoretic ceea ce circumstantele nu-i mai ofereau.A inaintat astfel din nebunie in nebunie,pana in punctul in care a afirmat ca papa este infailibil ori de cate ori vorbeste despre doctrina,chiar daca ,din pricina pacatelor,nu are luminarea sfinteniei pe care o aveau Parintii Bisericii.
[De fapt,daca dam crezare romano-catolicilor,trebuie sa acceptam fie ca toti papii au fost sfinti si luminati datorita sfinteniei lor,fie ca Dumnezeu vorbeste prin gura lor intr-un mod mecanic,asa cum a vorbit prin gura magarului lui Balaam.Prima ipoteza se respinge daca examinam viata si lucrarile celor mai multi papi care au stat pe scaunul de la Roma.Cea de-a doua ipoteza ar sugera ca gura unui papa pacatos este pusa in miscare de Dumnezeu si dogmatizeaza in mod corect,dar ca el insusi nu cunoaste adevarurile pe care le pronunta gura lui.Este un adevar fundamental al crestinismului faptul ca Dumnezeu nu intra in comuniune cu pacatul.El nu salasluieste in inimi pangarite si nu lumineaza minti trufase.Pacatul este tocmai lipsa luminii.Este intunericul,conditia oamenilor care de bunavoie raman in intuneric,deoarece „urasc lumina si nici nu vin la lumina”.Bineinteles,Dumnezeu i-ar putea sili sa vina la lumina;i-ar putea face sfinti cu forta,insa dragostea Lui pentru fapturile Sale rationale nu Ii ingaduie sa constranga libertatea cu care le-a inzestrat.Un astfel de lucru ar fi o negare a Lui Insusi.Asadar,pentru noi ar fi o blasfemie sa acceptam ca Dumnezeu ii lumineaza cu forta pe papii pacatosi.Daca Dumnezeu ar fi fagaduit ca papii Ii vor propovadui cuvantul in mod corect indiferent cine sunt ei,asta ar insemna ca El ar vorbi prin gura lor asa cum a vorbit prin gura magarului lui Balaam.Dar,la fel cum magarul nu era catusi de putin constient de ceea ce spunea gura lui,tot asa un papa pacatos nu ar avea nici el constiinta adevarurilor pe care le rosteste.Ii poti da unui ateu sa citeasca intreaga Sfanta Scriptura.Ateul acela poate fi un filolog capabil ori un teolog care sa aiba un titlu academic.Dar va intelege el oare ceva din tot ceea ce a citit?Da-i unui zgarcit sa citeasca parabola omului bogat si a saracului Lazar,ori unui om nedrept,Fericirile,si apoi cata sa vezi daca au inteles ceva din ce-au citit !Tot atata va intelege si un papa pacatos,mandru,oportunist (ba poate chiar ateu) din ceea ce Dumnezeu ar rosti prin gura lui.]
Biserica Constantinopolului a jucat cel mai important rol de-a lungul lungii perioade a marilor erezii si a sinoadelor ecumenice,si,la randul ei,si-a dat portia de sange prin martiriul a mii de fii ai ei in timpul iconoclasmului.
In afara de aceste biserici care,la momente diferite,detineau primatul autoritatii,mai erau si altele,care se aflau pe locul doi sau trei.Acestea erau diferite patriarhii,vechi si noi,si alte biserici si mitropolii importante.Exista,prin urmare,o ierarhie a bisericilor si nu a episcopilor.Sf. Irineu nu ii sfatuieste pe crestini sa se adreseze episcopilor importanti pentru a gasi rezolvarea problemelor lor,ci bisericilor care au cele mai vechi radacini.
Asadar,intre biserici nu exista legaturi organizatorice,administrative ori juridice,ci legaturi de dragoste si har,aceleasi legaturi de dragoste si har care exista intre credinciosii fiecarei biserici.Relatia dintre un preot si un episcop nu este relatia dintre un angajat si un angajator,ci este o relatie de har si de taina.Episcopul este cel care ii confera preotului harul preotiei.Iar preotul ii da mireanului harul Sfintelor Taine.Singurul lucru care il separa pe episcop de preot este harul hirotonisirii.Episcopul nu se distinge prin nimic altceva,chiar daca este episcopul unei biserici importante si poarta titlul de patriarh sau de papa.”Nu in multe privinte se deosebesc ei (preotii) de episcopi.Caci si ei sunt destoinici pentru invatarea si ocrotirea Bisericii…Ei (episcopii) ii intrec doar prin puterea hirotonisirii „ (*Sf Ioan Hrisostom,Predica XI despre I Timotei).
Episcopii nu au nici un drept sa se poarte ca niste stapani,nu numai fata de celelalte biserici,dar nici fata de preotii sau mirenii bisericii ai carei episcopi sunt.Ei au responsabilitatea de a supraveghea intr-o maniera parinteasca,de a povatui,de a indruma,de a se lupta impotriva minciunii,de a conjura pacatosii prin dragoste si strictete,de a conduce in iubire.Ei impart insa aceste responsabilitati cu preotii.Iar preotul,la randul lui,il considera pe episcop parintele lui in preotie si ii raspunde cu aceeasi dragoste.
IN BISERICA,TOTUL ESTE DOMINAT DE DRAGOSTE.TOATE DISTINCTIILE SUNT DISTINCTII ALE HARULUI.NU SUNT DISTINCTII DE NATURA J.URIDICA,CI AU O AUTORITATE SPIRITUALA.IAR MIRENII SUNT INZESTRATI EI INSISI CU MAI MULT SAU MAI PUTIN HAR.
PRIN URMARE,UNITATEA BISERICII NU ESTE O CHESTIUNE DE SUPUNERE FATA DE O AUTORITATE SUPERIOARA.Nu este o chestiune de supunere a subordonatilor fata de superiorii lor.Unitatea nu se realizeaza prin relatii externe,nici prin decizii comune ale sinoadelor,nici macar ale sinoadelor ecumenice.Unitatea Bisericii se infaptuieste prin impartasirea din Trupul si Sangele lui Hristos ,prin comuniunea cu Sfanta Treime.Este o unitatate liturgica,o unitate de taina.
Deciziile comune ale unui sinod ecumenic nu sunt temelia,ci rezultatul unitatii.De altminteri,deciziile unui sinod ecumenic sau local sunt valide doar atunci cand sunt acceptate de constiinta Bisericii si se afla in acord cu Traditia.
Papalitatea reprezinta denaturarea prin excenta a unitatii Bisericii Bisericii,caci a transformat acea legatura de iubire si libertate intr-o legatura de constrangere si tiranie.Papalitatea este neincrederea in puterea tainica si increderea in puterea sistemelor omenesti.
Dar sa nu creada nimeni ca papalitatea este ceva ce exista doar in Apus.In ultimul timp a inceput sa apara si in randul ortodocsilor.Cateva titluri ilustreaza foarte bine acest spirit,de pilda”Arhiepiscopul intregii Grecii”,sau „Arhiepiscopul Americii de Nord si de Sud”.Auzim adeseori oamenii spunand despre patriarhul Constantinopolului ca ar fi „mai-marele Ortodoxiei”,ori ii auzim pe rusi vorbind despre Moscova ca despre „a treia Roma”,iar despre patriarhul ei ca ar detine puterea intregii Ortodoxii.De fapt,au inceput numeroase rivalitati acerbe.Toate acestea sunt manifestari ale aceluiasi spirit lumesc,atesta aceeasi sete de putere pamanteasca si apartin acelorasi tendinte care caracterizeaza lumea zilelor noastre.
Oamenii nu pot simti unitatea in multiplicitate.Si totusi aceasta este o taina mare.Neputinta sau incvapacitatea noastra de a o simti provine din conditia de dezbinare in care se afla specia umana.Oamenii au devenit indivizi separati si ostili si le este cu neputinta sa inteleaga unitatea profunda a naturii lor.Omul este unu si mai multi;unu in natura sa,mai multi ca persoane.Aceasta este taina Sfintei Treimi si taina Sfintei Biserici.