[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de alex190

Asa e.Asta e tot lipsa smereniei.Sfatuim(eventual chiar cu forta) pe ceilalti, si poate alunecam mai tare ca ei pana la urma.

Da, se întâmplă şi asta, uneori, dar nici să facem o piedică din gândul că e posibil s-o păţim şi noi, cei care momentan acordăm vreun fel de ajutor, nu pare a fi atitudinea firescului. Pe calea asta e posibil să ne temem foarte, până la inhibarea completă a gestului, de a mai sprijini în vreun fel pe careva...:) Nici chiar aşa!
Din câte înţeleg te referi la prevenţia prin modestie, la paza de sine şi luare aminte, la prudenţă. De acord, desigur.

*
Spuneam că a oferi ajutor implică să mori niţel. Sau mai mult...:) Mi-ar fi plăcut să dau curs acestei idei dar între timp interesul meu s-a evaporat. Ideea rămâne, totuşi, poate voi reveni la ea întrucât aş avea câte ceva de spus, din practica dificilă şi complexă a acordării ajutorului în plan profesional, mai ales.
Deocamdată spun, cu anticipaţie, că profesioniştii acordării ajutorului tocmai asta au grijă să nu se întâmple: să nu moară prea mult....:) Sunt instruiţi special în acest sens, uneori ani la rând... Şi sunt supervizaţi periodic, pentru a vedea ce a mai rămas din ei după acordarea sistematică a ajutorului...:)

*
În Biserică întâlnim legea tare că nu ajutăm noi, sau nu ajutăm singuri, ci suntem asistaţi şi sprijiniţi de Dumnezeu, Care este adevăratul Samarinean şi Doctor. Cu cât ne dăm seama mai bine de acest lucru, cu atât participăm mai eficient la ajutor şi murim mai cu folos, cred eu.
Dar o piedică serioasă e tendinţa de a intra mereu în rolul de Salvator, din triunghiul dramei, rol care nu e nici sănătos nici folositor etc.
Mulţumesc frumos pentru dialog, Alex, dacă mai ai tu câte ceva de împărtăşit m-aş bucura s-o faci. Doamne ajută!