În prealabil postat de delia31

Eu cred ca pana nu traim / acceptam experienta propriului iad al suferintei, ca singura cale de a-L intalni pe Hristos chiar acolo, fiindca in iadul fiecaruia S-a coborat de bunavoie, asteptandu-ne, nu avem nicio iesire din dialectica asta dramatica. Sensul suferintei nu poate fi inteles prin nicio pledoarie, oricat de geniala ar fi. Dumnezeu ni-l descopera doar daca ne acceptam conditia de creaturi lipsite de orice autonomie in afara Creatorului.