[vsovivivi]

Cum se grozăveşte omul pârlacom şi 'creştinul' şi 'credinciosul' toată ziua? Păi crede el cu cât ştie mai multe şi cu cât face mai multe şi cu cât poate mai multe în visul înşelător din ochii lui deschişi în care se vede el pe sine în cea mai mare lumină nedeosebind că acolo e înşelat şi că se înşeală atunci când crede el că cu cât e mai mare, mai câştigător, mai învingător şi cu cât ştie mai multe cu atât mai mult suferinţa şi pedeapsa care vine de la păcate e mai mică şi mai puţină şi mai nedureroasă... el ca fraierul crede că e câştigător muizând şi că premiul este libera muizare ca premianţii, ca ştiutorii când defapt nu e câştigător ci pierzător şi nu profită ci risipeşte şi nu-şi dă seama că şi-a preschimbat timpul pocăinţei şi făgăduinţei în timpul semeţiei şi al trufiei care-l scapă cică de păcate prin aroganţă şi putere de fiară căci crede el că oricât păcătuieşte dacă a fost el premiant în ceva atunci nu se pune şi crede că asta înseamnă meritele lui, nu i se mai pune, nu i se mai scriU păcatele, nu-l mai afectează şi e tot mai indistructibil şi infailibil şi nestricăcios cu cât păcătuieşte mai mult şi mai crud şi mai sadic fără oprelişti... şi o face mereu de parcă ar curăţa ceva de murdărie, de păcat, dar o face prost şi necredincios, cu grozăvie şi necredinţă, curăţă cu păcătos cu tot, de boală cu bolnav cu tot, de ramurile uscate cu pom şi cu livadă şi cu pădure cu tot... lăsând în urmă pustiirea şi deşertificare şi urâciunea faptelor sale... la loc sfânt!

Şi asta nu e altceva decât îndoială şi necredinţa acoperită cu viclenia dezvinovăţirii prin faptul că face pe prostul crezând că o să poată înşela pe Dumnezeu dacă se arată şi se dă un măscărici prostovan care nu ştie ce face şi se ţine înşelat sperând că prostului nu i se iau în seamă satiricele puneri în scenă ironice, dar nu e satiră ci satană căci pomenind şi reamintindu-şi de Dumnezeu o face ca să-L hulească şi să păcătuiască şi să-L batjocurească frustrându-L şi făcându-i în ciudă prin tot felul de viclenii ca într-un joc, dar nu e un joc frumos ci e un joc al păcătuirii căci orice joc te învaţă să greşeşti cât mai puţin ca să câştigi însă omul înşelat şi păcălit joacă să se distreze bătându-şi joc de sfinţenie şi câştigând păcătuire adică în realitate el pierde părându-i că câştigă şi nepăsându-i că pierde mereu pentru iluzia visului trufaş al înşelătorilor pismaşi şi răi care te fac mereu complici mituindu-te cu ceva ca să nu mai împlineşti poruncile ci să păcătuieşti pentru nebuna pofta de plăceri nebune, să te crezi un mare berou muizator câştigător pentru ca să fii şi tu ca ei cât mai crud şi rău căci cruzimea pare că e de dorit fiindcă seamănă cu credinţa... da nu e credinţă ci îndoială şi neîncredere şi necredinţă vopsită cu beroisme celebre... şi nu i te poţi opune în poftă fiindcă tot mereu primeşti câte ceva bun... şi dacă primeşti e de bine... când colo ai devenit complice în viciu.

Păi fiţi foarte cruzi cu viciul bun de tot dar lăsaţi viciosul trufaş şi prost de viclean ce e şi jmecher, lăsaţi-l în pace ca să-i vină şi lui să se pocăiască!

Deci deosebiţi boala de bolnav, viciul de vicios, uscătura din pom de pom, pofta bună de pofta rea şi nu-l ucideţi pe pofticios ci învăţaţi-l să poftească binele şi nu păcatul şi răul şi nu uitaţi ca totimpul să şi iubiţi... iubiţi cu credinţă pentru că aveţi pentru ce să iubiţi şi aveţi pe cine să iubiţi căci dacă ai pentru ce să iubeşti atunci merită să iubeşti şi e uşor să iubeşti iar dacă n-aveţi pentru ce să iubiţi atunci iubiţi după poruncă... iubiţi şi pe vrăjmaşii voştrii însă nu contra lui Dumnezeu ci pentru Dumnezeu ca să vă mântuiţi şi nu ca să fiţi complici şi comuni în viciu!