[Ioan_Cezar]

În furtuna vieţii se întâmplă nu de puţine ori ca soţul şi soaţa să uite legământul dintre ei, aşa cum în general oamenii uită Legământul pe care Dumnezeu l-a reînnoit cu omul şi pe care omul L-a primit cu recunoştinţă şi bucurie, măcar o dată în viaţă.
Toate trec...
Iar unde este iubire (şi în majoritatea căminelor ea este, deşi la prima vedere pare a lipsi cu desăvârşire, sub spuma tulbure a întâmplărilor dintre noi) se petrece din când în când o minune care nu constă în altceva decât în faptul că mai întâi unul, apoi amândoi îşi amintesc legământul şi Legământul. E tare bine atunci.... Şi iar şi iarăşi apar uitarea, sila, cearta, ura....
Apoi iubirea îşi flutură batista, lăsînd locul urii, iar viaţa îşi îngână ceasul cu moartea... Şi aşa mai departe.
E ca şi cum pe un fluviu etern ies mereu la suprafaţă conţinuturi tainice, abia bănuite: bulboane de mâl, hoituri groteşti, ierburi şi flori neştiute şi multe alte dovezi că râul, dincolo de jocul nesfârşit al valurilor, îşi poartă propria poveste şi sensul.
Cei care se iubesc îşi vor aminti întotdeauna, la timpul potrivit, aceasta. Ceilalţi îşi vor aminti mereu orice altceva. Ca un făcut, parcă!