Citat:
1. Mai întâi, e un simplu film. Artistic! (deci cu ochii pe nevoile/credințele/prejudecățile/cunoștințele majorității oamenilor din public, printre altele, și cu tot ce decurge de aici...)
2. Apoi, personajul nu se desparte de halucinațiile sale (asta nu stă în puterea lui, cum nu stă în puterea nimănui care experiază halucinația). Ci își modifică modul de a interacționa cu ele /alege să nu le mai răspundă, refuză dialogul, optează pentru a le ignora sau, altfel spus, optează pentru dispreț). Asta e cu totul altceva decât ai spus! Vrei să fii atent la amănuntul ăsta, te rog?
|
1.Un simplu film, o simpla imagine - poate exprima uneori mai limpede decat mii de tratate - poate sintetiza cu usurinta adevaruri fundamentale cu privire la natura/conditia umana.
Din punctul meu de vedere, fiecare aspect al realitatii ne ofera o lectie - nimic nu este de neglijat sau dispretuit.
Chiar si un simplu film artistic.
2.Nu cred ca ignorarea presupune in mod automat si o atitudine de dispret. In acest caz nu cred ca sunt asociate. Dispretul presupune sa percepi o anume doza de realitate in fenomenul dispretuit. John Nash pur si simplu refuza o colaborare cu halucinatiile - pentru ca intelege ca orice forma de comunicare cu acestea le hraneste, le potenteaza, le face sa para din ce in ce mai reale.
La un anumit nivel al dezvoltarii spirituale, fiecare dintre noi va trebui sa facem acest pas, sa ignoram irealitatea - insa nu cu dispret ci inteligibil.