Intr-o bună zi, măgarul unui țăran căzu într-o fântână. Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore întregi, în timp ce țăranul căuta să vadă ce e de făcut. Până la urmă, țăranul hotărî că măgarul și-așa era bătrân, iar că fântâna, oricum secată, tot trebuia să fie acoperită odată și-odată. Și că nu mai merită osteneala de a-l scoate pe măgar din adâncul fântânei. Așa că țăranul își chemă vecinii, că să-i dea o mână de ajutor. Fiecare dintre ei apucă câte o lopată și începură să arunce de zor pământ înăuntrul fântânei. Măgarul pricepu de îndată ce i se pregătea și se puse și mai abitir pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, după multe lopeți de pământ, măgarul se potoli și tăcu.
Țăranul se duse si privi în adâncul fântânei și rămase uluit de ce văzu. Cu fiecare lopată de pământ, măgarul cel bătrân făcea ceva neașteptat: se scutura de pământ și pășea deasupra lui. În curând, toata lumea fu martoră cu surprindere cum măgarul, ajuns până la gura fântânei, sari peste ghizduri și ieși fremătând …
Viața va arunca poate și peste tine cu pământ și cu tot felul de greutăți ... Secretul pentru a ieși din fântână este să te scuturi de acest pământ și să-l folosești pentru a urca un pas mai sus.
Fiecare din greutățile noastre, este o ocazie pentru un pas în sus ...
Putem ieși din adâncurile cele mai profunde dacă nu ne dăm bătuți. Folosește pământul pe care ți-l aruncă peste tine ca să mergi înainte.
Amintește-ti de cele 5 reguli pentru a fi fericit:
1) Curăță-ți inima de ură, frică si egoism.
2) Scutește-ti mintea de preocupări inutile.
3) Simplifică-ți viata și fă-o mai frumoasă.
4) Dăruiește mai mult și așteaptă mai puțin.
5) Iubește mai mult și… scutură-te de pământ,
pentru ca în viața asta, tu trebuie să fii soluția, nu problema.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|