[florin.oltean75]

1. Viaţa omenească (în speţă viaţa sufletească) e mult prea complexă pentru a o reduce noi la simboluri (deşi eu cred că tu prin simboluri te referi mai degrabă, tehnic vorbind, la re-prezentări). Totodată nu putem ignora rolul simbolului (de ce nu şi al semnului?) în cogniţie - el este evident prioritar pentru unele procesări şi pentru anumite niveluri. Cu asta suntem amândoi în acord, sper.
Totuşi, Florin, dă-mi voie să îţi atrag atenţia că, mai mult chiar decât procesarea în cod semantic (iar aici simbolul este un mijloc şi un conţinut principal), informaţia şi energia minţii omeneşti este imagistică - nu simbolică. În anii 70, un italian pe nume Paivio a scris câteva lucrări remarcabile în această privinţă. De la el a rămas în neuroştiinţe şi ştiinţele cognitive aşanumitul "cod al lui Paivio" despre care, cred, ţi-am mai povestit cândva. Lucru curios, se pare că fiecare informaţie din psihismul nostru este stocată sub forma unui dublet imagistic-semantic. Fiecărei imagini îi asociem deîndată un înţeles şi invers, orice înţeles tinde să se asocieze în mintea noastră cu o imagine. Asta e uşor de constatat, chiar acum, dacă vrei să faci experimentul...:)
Nu merită aşadar să ne lăsăm atât de fascinaţi de cuvântul şi realitatea asta numită simbol. E o chestie printre multe altele la fel de importante în şi pentru om. Nu zic nici să o ignorăm, Doamne fereşte, ci doar să acordăm locul potrivit fiecărui lucru în parte.

2. Ei, cu interpretarea asta e mult mai complicat. Iarăşi, pericolul dintâi ar fi să credem că putem reduce ori cuprinde chestiunea subiectivă a interpretării într-un fel sau altul. Ar fi atâtea de avut în vedere, s-au scris milioane de pagini pe tema asta şi deloc proaste. Ar fi apoi deosebit de naiv să credem că realitatea subiectivă constă, în miezul sau excelenţa ei, doar din interpretare.
Eu aş aminti că interpretarea nu este nicidecum "spuma" cogniţiei (ăsta e reflexul unei gândiri tipic raţionaliste) ci, lucru care poate părea curios, uneori este un efect de urmă al ei. Zarurile au fost demult aruncate, înainte să înceapă vreun proces propriuzis de interpretare. Acest fapt se poate constata mai uşor în procesele decizionale cruciale, care implică riscul vieţii. Deşi noi preţuim în mod deosebit interpretarea, ca fapt subiectiv prin excelenţă, unul foarte personal şi complex (găsim aici componente din toată alcătuirea sufletului omenesc şi în special procese cognitive), totuşi s-a descoperit din vechime că interpretarea ascultă deja de forţe mult mai puternice şi, uneori, mult mai primare/simple. Totuşi, viaţa omului atârnă în mod semnificativ şi de interpretare. Deşi aceasta nu e, adeseori, decât un vârf de iceberg. Unul care atrage mereu atenţia celor pasionaţi de mintea umană.

Dacă vrei totuşi să fiu în acord cu formularea ta - anume că realitatea subiectivă e una integral interpretată - ei bine, sunt, în felul următor: realitatea subiectivă este un proces mereu tainic, de neconştientizat atunci când se desfăşoară şi care, după ce se petrece, poate, dacă sunt motive şi capacităţi mintale, să fie interpretată într-un fel sau altul. Natura fundamentală a realităţii subiective rămâne senzorial-afectivă. Poate nu întâmplător, Hristos ni se oferă ca Pâine şi Vin, suntem îndemnaţi "Gustaţi...!" şi "Bucuraţi-vă!" etc. Hristos este Lumină, este Iubire, lui Toma i-a cerut să Îl pipăie şi să vadă, nouă să auzim de avem urechi de auzit ş.a.m.d. Iar în extaz mintea tace.
Restul sunt toane şi ifose ale veacului acestuia raţionalist şi steril, care codifică şi resemnifică totul. Pentru a-şi face mai apoi de lucru în el însuşi.

Interpretarea - reprezinta sensul, intelegerea, pe care o atribuim stimulilor, indiferent de natura acestora (vizuala, sonora, tactila... - interni/externi).

Fiecare persoana traieste efectiv in propriul ei univers interpretat subiectiv.

Interpretarea este un proces psihologic fundamental, care implica in mod necesar doi factori: fenomenul interpretat si intelesul asociat acestuia.


De exemplu:
o sonoritate interna (internalizata) - "Dumnezeu" cu intelesul de Dumnezeu. Un tandem de doua constientizari relationate.

Modul in care interpretam realitatea se reflecta direct asupra calitatii existentei noastre.

Interpretarea corecta reprezinta cheia catre libertatea autentica.

Toma a pipait ca sa urce din simturi in Ratiunea dincolo simturi - din care izvorasc toate - originea Cuvantului.

Natura ei transcende senzorial-afectivul. Aici suntem chemati sa ne intoarcem cu totii - Acasa.