[Laurentiu]

În prealabil postat de ginabadea

Eu sunt mai noua pe aici si am indraznit sa scriu acest mesaj pentru ca am o problema. Se intampla ceva ciudat cu mine. Am momente cand parca o energie negativa pune stapanire pe gandurile mele si imi vin in minte tot felul de cuvinte urate la adresa biserici, a lui Dumnezeu si acestor lucruri sfinte.

Incerc din rasputeri sa imi iau gandul de acolo dar nu pot.:(

De obicei cand mi se intampla asa incerc sa spun rugaciunea mintii, cea cu "Doamne Isuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatoasa" dar nu prea are rezultat de multer ori. Cand am fost la spovedit de Craciun am spus parintelui problema asta dar nu prea mi-a dat un sfat concret.Ma cam sperie ca nu am putu scapa de ele pana acum.
Cum as putea sa scap de aceste ganduri negre? Ce se intampla cu mine?:(

Draga aceste ganduri sunt de la vrasmas..Iar rugaciunea nu este ceva magic hocus pocus abracadabra....Dupa cum spun sfintii parintii in rugaciune trebue sa avem rabdare si credinta, nadjede si ceea ce cerem se va implinii si smerenie..

Iar cea mai buna solutie impotriva gandurilor rele este sa nu le dam importanta..

Marele Paisie Aghioritul din paternic avea o vorba.SA lasam elicopterele sa zboare dar sa nu le lasam sa aterizeze.

Gherasim al Ramnicului spunea Ca nu este pacat daca vine gandul cel rau ..Ci este pacat daca isi face ciub in mintea noastra ..Precum nu putem opri o pasare sa se aseze pe straesina case noastre ...DAr sa nu-si faca cuib o putem opri tot asa si cu gandurile..Nu trebuie sa-si faca cuib in mintea noastra .


In Pateric se spune ca la Avva Pimen s*a dus un frate si a zis: "Ce sa fac, parinte, ca*-mi vin tot felul de ganduri rele in minte". Si Avva Pimen a raspuns: "Opreste vintul! (batea vintul). Intinde bratele si pieptul si opreste vintul!". Si el a zis: "Nu pot sa opresc vintul!". Si parintele a continuat: "Asa cum nu poti opri vintul, asa nu poti opri gandurile rele! Dar altceva poti sa faci, si anume, cu un gand bun sa inlaturi gandul cel rau!". Deci, statornicirea in ganduri bune va duce la inlaturarea gandurilor celor rele. Temelia vietii spirituale este gandul, de aceea in viata religioasa esentialul este disciplina launtrica, disciplina de gand.

Iar ceva mai mult despre ganduri am citit de la Parintele Arsenie Boca:

GÂNDURILE
E stiut că pentru a scoate un gând rău din mintea cuiva, trebuie să i-o învălui de foarte multe ori cu cuvântul bun, ca s-o izbăvesti din robia gândului străin. Asta-i calea cea mai lungă: de la urechi la inimă.
Gândurile pătimase nemărturisite sau simplu spuse au însusirea că se întăresc si se fac funii, cum zic părintii, si trag mintea la învoire si la faptă, care este păcat.
Păcatul acesta este: înfrângerea morală a sufletului de către un gând rău. De aceea toate gândurile trebuiesc spuse înainte de a se întări şi de a birui mintea, căci deîndată ce sunt spuse le piere puterea de a obseda, asupri, stăpâni mintea.
Si gândurile bune trebuie controlate cu o altă constiintă, mai limpede. Controlul tuturor gândurilor e lege în călugărie. Neîntrebat nimic nu e bine, nici ce e bine, pentru că singur nu te poti apăra de săgetile slavei desarte.
„Gândurile”, oricât de „nebune” ar fi, încă nu sunt înfrângeri si păcat, oricât „se impun”, muncind mintea. Păcatul începe de la învoirea spre faptă si fapta propriu-zisă.
Toate patimile sau lucrările împotriva firii se ivesc mai întâi în minte, în partea cea mai subtire a făpturii noastre nevăzute. Aici vine un chip sau un gând al lumii acesteia si stă ca o momeală. Iar mintea, dacă e neînvătată sau neprevenită despre lucrătura străină, ca un miel nestiutor, vede lupul si se duce la el, crezând că e oaie. Iar dacă lupul mai e si viclean, se îmbracă în piele de oaie si bietul miel neavând mirosul oii cercat, tot de-a zburda se duce în coltii lupului flămând.
Prima întâlnire între minte si diavol e la linia momelii, pe care o flutură el în văzul mintii. Dacă mintea nu bagă momeala în seamă, vrăjmasul stăruie cu ea, o arată mai sclipitoare, ca să o facă iubită mintii. Aceasta e a doua înaintare a războiului, sau asupreala. Dacă la asupreală a izbutit să fure mintea cu momeala si să o facă să vorbească împreună, avem înaintare la unire.
Mintea însă se trezeste c-a fost furată de gând străin si că se află în altceva decât în ceea ce i era dat după fire; iar când îsi dă seama de ea însăsi si de cele în care se află, avem lupta cea de gând la o clipă hotărâtoare. Se va învoi mintea să meargă după momeală mai departe, sau se va întoarce de la dânsa? Aici e lupta si clipele sunt scumpe; si de cele mai multe ori viata întreagă a unuia sau a multime de insi atârnă de lupta nevăzută a câtorva clipe. Dacă întârziem să ne luptăm, se poate întâmpla ca fără veste să fim învăluiti la minte din partea poftei sau a iutimii, asupra cărora încă aruncă vrăjmasul aprinderea sa. Prin urmare, ostas al lui Hristos, lupta trebuie dată grabnic si după lege.
Încă din Vechiul Testament se cunoaste războiul cel de gând, despre care David scrie acestea: „Fiica Babilonului (întelegeti: «satană, satană»), dornică de pustiire, ferice de cel ce-ti va plăti după fapta ce ne ai făcut tu nouă; ferice de cel ce va lua si va lovi de piatră pruncii tăi” (Psalmul 136, 8).
Gândurile celui rău, nălucirile lui (ideiile fixe ale lui), momelile sale, acestia sunt pruncii vavilonesti sau „puii de drac”, după cum îi numeste Sfântul Maxim Mărturisitorul. Iar piatra este Hristos sau credinta în El, temelia cetătii sufletului, piatra cea din capul unghiului, pe care zidarii vremii de atunci n-au băgat-o în seamă (Matei 22, 42). (...) De piatra aceasta trebuie să lovim pruncii vavilonesti. (...) De aceea Sfântul Ioan Scărarul zice: „Ca numele lui Iisus Hristos, armă mai tare, în cer si pe pământ nu este!”. Cerul este mintea si pământul inima, în care trebuie să se depene rugăciunea neîncetată a preasfântului nume: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine păcătosul”, întorcându-se ca o armă mereu întinsă asupra vrăjmasului.
Năvala de gânduri să nu descurajeze pe începători; toată grija să le fie să nu se nevoiască cu gândurile. A nu avea gânduri e tot asa de cu neputintă ca si a crede că poti opri vântul, dar, cu orânduire dumnezeiască, vin si vremuri fără furtună.
Ferice de cel ce luptă duhovniceste cu gândurile, lovindu-le de Piatra unghiulară a fiintei omenesti Iisus.