DREPTATEA LUI DUMNEZEU
Legea nestrămutată a dreptătii lui Dumnezeu aduce peste capul tău ce ai adus si tu peste capul aproapelui tău. Ce ai făcut ti se va face; ce ai zis ti se va zice; ce încarci pe altul ai să duci si tu.
Când dreptatea lui Dumnezeu se întoarce asupra noastră a sosit vremea de plată sau ispăsirea. Ispăsirea nu-i o pedeapsă de la Dumnezeu, ci un mijloc de înteleptire, o îndreptare mai aspră. Iar fiindcă dreptatea lui Dumnezeu mereu tine cumpănă între faptă si răsplată, putem vorbi chiar de legea dreptătii, ca o lege milostivă, prin care ne curătim de petele faptelor rele. În vremea ispăsirii, când vin asupra noastră strâmtorările, dacă le răbdăm de bunăvoie, neumblând cu ocolirea, ne ajută Dumnezeu; iar de nu vrem să primim cele ce vin peste noi, că nu le întelegem, nu ne ajută Dumnezeu, desi El ar fi vrut.
Dumnezeu nu pedepseste toată răutatea tuturor, aici, si numaidecât; precum nici nu slăveste bunătatea tuturor, aici, si numaidecât. Chiar dacă ar face asa, atunci si oamenii ar face binele de frică; mântuirea ar fi de silă, iar nu o faptă a libertătii si a dragostei. Apoi, dacă repede ar pedepsi tot răul, Dumnezeu ar fi un fricos, un neputincios, micit la o măsură omenească sau cel mult îngerească, si ne-ar da să întelegem că se teme de rău si-si apără stăpânirea, – cum fac oamenii. Ci tocmai pe faptul că îngăduie răilor să-si facă de cap, si-i lasă pe oameni neînfricati de pedeapsa năprasnică, ne dovedeste atotputernicia Sa, vesnic linistită asupra răului, – atotputernicie asupra căreia, prin virtutea credintei, stăm linistiti si noi, primind palmele si scuipările răului, ca pe niste mărturii ale neputintei aceluia, în fata atotputerniciei lui Dumnezeu, Care ne întăreste cu linistea Sa.
Cu aceea că nu pedepseste răutatea numaidecât, îi întinde ispită puternică, să se desăvârsească si ea, spre pedeapsă sigură în ziua judecătii. Iar dacă, totusi, uneori pedepseste năprasnic vreo fărădelege, o face ca să mai pună frâu răutătii între oameni, si mai ales să nu scadă în credintă începătorii, si să nu se piardă dintre oameni cunostinta răsplătirii după fapte.
Deci, ori că răsplăteste, ori că nu răsplăteste, fie binele, fie răul, un lucru e sigur: că vine o răsplată sigură si vesnică, si că biruieste binele asupra răutătii. Apoi, prin răbdarea multor nestiuti de oameni, atotputernicia si dreptatea lui Dumnezeu, sfărâmă mereu portile iadului, cu puterea Bisericii văzute si nevăzute.
Când cineva, cu faptele sale păcătoase, cade din dragostea Tatălui său, dă de dreptatea Lui, care, ca pe un rob, îl va readuce la cale cu sila. Îi dă si timp, doar va simti să vină de bună voie; dacă însă nu bagă în seamă, îi ia si timpul si cade fără de veste urmărit de dreptate.
Preacuviosul Parinte Arsenie Boca
|