[cristiboss56]

Lacrima care cade câteodată, chiar și cu laudă de sine, este un mic dar din oceanul îndurărilor cerești. Fie ea și necurată, de va cădea mai des, însoțită cu suspinarea pentru necurăția ei, în curând se va lumina. Știți cât de nearătos a fost Cel care nu avea nici chip, nici frumusețe, ci a fost tot rănit, scuipat, însângerat (Isaiah 53, 2-4)? Și, totuși, a fost tot dragoste, tot dorință! Și dragostea noastră față de El trebuie să fie mai tare ca moartea.
Vărsați cat mai des fie și o singură lacrimă: lacrimile se adună ca niște mărgăritare, ca să alcătuiască podoabă sufletului dumneavoastră. Ele sunt o minunată doctorie împotriva nestatorniciei care se naște din visarea omului despre sine însuși și din împrăștiere.
Sfântul Inochentie al Penzei