[Mihnea Dragomir]

Noutatea (pentru mine) din predica de azi, axata pe pericopa evanghelica a vindecarii celui suferind de hidropica in zi de Sabat este accea ca nu intamplator era vorba tocmai de un bolnav de hidropica.

Suntem in contextul in care Isus statea de vorba cu fariseii. Este in legatura cu parabola pe care o da referitor la ocuparea locurilor la ospat (ocuparea locurilor din sinagoga), fiindca, din orgoliu, din umflarea propriului ego, fariseii aveau obiceiul sa se infiinteze in primele randuri.

Ei bine, bolnavul pe care il vindeca Isus, ca din intamplare, sufera de hidropica. Aceasta e o boala care consta in umflarea trupului. Boala (echivalentul din terminologia medicala de azi ar fi "oedem") pleaca de la picioare. Si urca. Intr-o prima faza, capul e scutit. Pana cand ajunge si la cap. Bolnavul de hidropica ajunge atat de umflat, incat nu mai poate face nimic (prima functie pe care o pierde e aceea de a putea sa umble). Avem aici o paralela intre o boala trupeasca si una spirituala: pacatul diabolic al orgoliului. Asa cum, cu alt prilej, avem o paralela intre vindecarea orbului si cei care se facusera singuri orbi sufleteste.

Doamne, lumineaza tot mai mult in noi invatatura Ta!