[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de centesimusvicesimusoctavus

Punem pariu că 90% dintre ortodocsi nu sesizează diferenta între cinstirea icoanelor si închinarea la icoane? Ca să nu mai amintim că a te târî în genunchi, a săruta cu evlavie, a face cruce, a aprinde candelă și a tămâia icoana, numai a ”cinstire” nu arată. E închinare în toată regula!

Lui Dumnezeu, desigur, lui Dumnezeu! Care Se arată şi lucrează în sfinţii Lui.
Nu ştiu de ce faceţi aşa o ruptură şi o prăpastie între Dumnezeu şi omul lui Dumnezeu. Sau între obiectele sfinţite şi Cel Sfinţitor. Noi le vedem în legătură, ca să spun simplu, fără pretenţii.
Oare frăţia voastră nu se gândeşte că Harul este întrepătruns cu sufletul (fiinţa) în care lucrează? Ori cu obiectul asupra căruia Se aşază? Cum concepeţi relaţia creaţiei cu Ziditorul? O alăturare mecanică, obiectualistă?.....
Aşa cum nu putem despărţi, decât prin lama rece a unui exerciţiu analitic, sufletul de corp (acestea două fiind îngemănate organic în om, deşi natura lor e radical diferită), aşa nu putem despărţi (decât dacă ţinem morţiş) Harul de zidirea pe care o modelează neîncetat.
Că nu putem spune explicit cum se face legătura aceasta, că nu putem explica, e una. Dar să negăm faptul acesta evident pe care ni-l dezvăluie ochii credinţei şi suspinul inimii, e deja altceva.
Sfântul şi icoana lui ne sunt trepte vii în drumul sufletului spre Dumnezeu ori, poate, sunt (iertaţi-mi metaforele neputincioase) ca un cordon ombilical cu Maica noastră din Ceruri, Biserica (Maică din care fac parte, ca un fel de "organe" ale Ei, şi sfinţii la care ne închinăm).
Harul din sfânt şi din icoană ne poartă mintea şi inima în atmosfera Împărăţiei - reculegere, căinţă, nădejde, simţământul păcătoşeniei şi nimicniciei proprii, uimire, cutremur, bucurie ...... şi alte minunate daruri lăsate nouă prin toate cele ale Bisericii lui Hristos.
Poate că şi dvs. aveţi astfel de trăiri şi experiaţi asemenea stări şi daruri. Dvs. o faceţi fără bogăţia la care noi ne alipim. Poate că, în definitiv, v-aţi obişnuit cu sărăcia, într-un fel curios de asceză. Ei da, noi ne bucurăm, mărturisesc, de un anumit soi de voluptate! Unul foarte aparte.