Iți scriu toate acestea, fiindcă în primul rând, văd că ai multă sete să înveți rugăciunea și să te folosești, iar în al doilea rând, pentru că sunt interesați și alți prieteni de-ai tăi să învețe această lucrare. Îmi mai scrii să-ți spun dacă ești bun de călugăr. Văd semne bune la tine, dar cel mai bine este să te încerc de aproape. Când vei găsi un prilej bun, vino câteva zile să stai împreună cu noi. Fiindcă te ostenești zilnic și nu poți să te rogi multe ore, pune-ți în program să te scoli dimineața cât mai de vreme. Până pleci la lucru, să spui mereu rugăciunea și să faci și cincizeci de metanii. În duminici și sărbători, fiindcă nu lucrezi, străduiește-te pe cât poți să folosești timpul cât mai bine. În duminici și la marile sărbători Hristos dă har îndoit. Îmi aduc aminte că atunci când viețuiam cu starețul meu în ascultare, lucram puține ore zilnic, numai câte erau necesare pentru câștigarea hranei zilnice. Dar în duminici și sărbători întotdeauna aveam nelucrare.
Monahul Iosif Dionisiatul
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|