[tabitha]

În prealabil postat de Mihailc

Spovedania obligatorie înainte de împărtăşirea cu Sfintele Taine e o gogoaşă pietistă nu mai veche de patru secole. Într-adevăr, era un obicei rusesc la început, generat de spaimă şi neputinţă în faţa unui zeu punitiv, apoi s-a răspândit în toată lumea ortodoxă, din cauza slăbirii credinţei şi ca urmare a degradării calităţii duhovniceşti a vieţii de zi cu zi.
Însă a existat dintotdeauna practica cercetării cugetului şi stingerea vrajbelor prin iertare, reparaţie şi împăcare. Astăzi ne amăgim că simpla mărturisire e suficientă pentru a trece pragul "vredniciei" minime, dar în felul acesta riscăm ne atragem osândă şi nu binecuvântare din Euharistie.

Înainte de a aplica leacul peste rană trebuie mai întâi să o cureţi, însă nu numai a ta, ci şi cele pe care le-ai provocat altora, altfel darul tău de mulţumire va fi o urâciune înaintea Domnului, precum jerfa lui Cain.

În concluzie: cercetarea cugetului, stingerea vrajbelor prin iertare, reparaţie şi împăcare, iar ca o adeverire că anterioarele le-ai săvârşit cu folos, binecuvântarea duhovnicului. Dar nu îmboldit de vreo lege exterioară sau datină pietistă, ci de legea vie a lui Hristos sădită în conştiinţa ta.

Doamne ajută! Toate bune si frumoase, teoretic.

Însa e cam greu să-i împaci pe cei care din iubire de sine îsi adâncesc singuri rănile, chiar închipuite.
Probabil doar rugăciunea, timpul si depărtarea, ajută si vindecă cu adevărat.

De ne-a adus vătămare cineva, să ne ostenim a asupri simțământul ocării și să păstrăm pacea în inima noastră, după pilda Sfântului Împărat David, care a spus: „Cu cei ce urau pacea eram făcător de pace”. Atunci vom face un pas, chiar dacă mic, către sfințenie, și Dumnezeu va împărăți în sufletele noastre. „Căci s-a făcut în pace locul lui.” (Psalmi 75, 2)

Dacă însă cel ce ne-a ocărât (adeseori acesta este un om apropiat de noi) ne cere ajutorul, să alergăm degrabă în ajutor, fără să spunem: „M-a jignit. S-a purtat rău cu mine. Ia să-l las acum să se chinuie, ca să înțeleagă că nu a făcut bine”. Să nu uităm că de la sufletele fără pace ale celor ce țin minte răul s-a depărtat harul lui Dumnezeu și Dumnezeu nu petrece în ei.

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a creștinului ortodox)